Salut,
În lumina ultimelor proteste din Anglia, care au început odată cu omorul celor 3 fetițe de către un adolescent născut în Anglia (presa inițial n-a dezvăluit originea lui și oamenii automat și-au asumat că era un imigrant ilegal), mi-am amintit de cartea lui Douglas Murray, The Strange Death of Europe, publicată în 2017, pe care o am în propria bibliotecă de câțiva ani dar tot n-o citisem. Cred că e momentul potrivit să încep. Îi știu în linii generale tezele principale, căci îl urmăresc pe Murray în interviuri de mult timp (i-am citit și articolele sale pe The Spectator), dar îs sigur că în formatul unei cărți gândurile sunt mai închegate și dezvoltate.
În acest email și în următoarele mă voi împărtăși cu observațiile mele în timp ce o citesc. Apoi când termin s-o citesc voi compune o recenzie mai generală, într-un email separat. Va fi un experiment, e posibil s-o fac și cu alte cărți un viitor. Astfel voi combina scrisorile mai rare care au de obicei o recenzie sintetizată a unei cărți cu scrisorile mai frecvente (dar și detaliate) care vor conține gânduri în timpul lecturii.
Arta care m-a inspirat:
Riverside - The Depth of Self-Delusion
Citatul care mi-a atras atenția:
”Problema nu constă în acceptarea schimbării, ci în conștientizarea faptului că, atunci când aceste schimbări vin prea repede sau sunt prea diferite, devenim altceva — inclusiv ceva ce poate nu ne-am dorit niciodată să fim.”
— Douglas Murray (Strania sinucidere a Europei)
Cartea pe care o citesc acum:
The Strange Death of Europe: Immigration, Identity, Islam (Douglas Murray, 2017)
Revenind la temă…
Protestele din Anglia, deși au devenit haotice și nu se mai întâmplă doar din cauza omorului a celor 3 fetițe, arată o îngrijorare reală în rândul populației față de rata imigrării, și acest trend devine global, cel puțin în țările dezvoltate din Occident. O fi această frică exagerată? Posibil, dar nu în totalmente.
Eticheta “right-wing thugs” pe care i-a pus-o mulțimii noul prim-ministru al Britaniei, Keir Starmer, e o exagerare majoră. Sunt fasciști în rândul lor, dar sunt o minoritate care se alipesc mișcării populare în mod oportunist. Majoritatea oamenilor sunt “working-class”, oameni simpli îngrijorați (pe drept sau nedrept) de rata imigrării, de migrările ilegale în special (numărul lor real e dificil de găsit în statistici din diverse motive) și de finanțarea imigranților care după percepțiile unora nu au venit cu scopul de a lucra, ci de a se folosi de bunătatea naivă a statului (care le oferă cazare și un fel de “UBI” — o sumă de bani pentru a se întreține), în timp ce în Britania problema șomajului și sărăciei continuă printre cetățenii de rând.
Am făcut un pic de research referitor la sărăcia Britaniei, și, în mod paradoxal, e adevărat. Diviziunea de clase e destul de surprinzătoare. Londra și regiunile adiacente sunt afluente, dar în rest există multe orașe și cartiere în care nu există un “middle-class” sustenabil (cum sunt în țările scandinave sau chiar în Europa Centrală). Discrepanța între cei săraci și cei bogați poate fi un motiv adițional de ce persistă problema de “knife-crimes” și “gang-violence”; și nu, violența nu e cauzată doar de imigranți, am căutat statistici oficiale din UK — o mare parte din crime se întâmplă în altercațiile “black vs. black”, similar cu cartierele ghetto din SUA, dar și “whites” nu stau departe în urmă, diferența e aproape neglijabilă. Majoritatea din ei sunt britanici născuți în UK. Principalele surse de violență de tip knife-crime sunt violența stradală, luptele/atacurile bandelor (gang-wars), problemele familiale și jafuri.
Poftim o statistică surprinzătoare referitor la sărăcie:
“In England, 30% of children live below the poverty line. Children in London in particular experience disproportionately high levels of deprivation. In the most deprived areas, children are at disproportionate risk of serious harm. Data from the National Society for the Prevention of Cruelty to Children shows a 106% increase in child cruelty and neglect offences in England between 2017 and 2023.” (The Conversation)
Posibil din cauza că armele sunt mai greu accesibile în UK, crimele cu obiecte ascuțite sunt mai des întâlnite, iar combinația nocivă de sărăcie și educație proastă perpetuează acest ciclu.
Deci problema nu-i doar în imigrare masivă, ci și în sărăcia locală. Plus, mai e și o lipsă de finanțare în educația tineretului, cauzată de politicile din ultimul deceniu a conservatorilor (“Tories”):
“The Young Men’s Christian Association charity estimates that the government has cut £1.1 billion in youth services funding since 2012 in England. It says this represents a real-terms expenditure cut of 74% from 2010-11’s £1.48 billion spend.” (The Conversation)
Bine, e greu să demonstrezi cauzalitatea directă, dar putem argumenta pentru o corelație. Acești factori: lipsa de fonduri în educația tineretului, diferențele imense dintre bunăstarea cartierelor și migrarea rapidă care schimbă aspectul etno-cultural al țării, produc o oarecare instabilitate.
Câteva din surse și statistici adiționale:
https://theconversation.com/rising-knife-crime-in-london-is-linked-to-austerity-cuts-to-youth-services-heres-the-evidence-228705
https://researchbriefings.files.parliament.uk/documents/SN04304/SN04304.pdf
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC9886559
Revenind la cartea lui Douglas Murray — The Strange Death of Europe: Immigration, Identity, Islam —, titlul căreia, n-o să mint, sună un pic click-baity, în primul capitol el menționează niște statistici care arată rapiditatea schimbării etno-culturale:
“În 2012, de la recensământul anterior (2002), numărul persoanelor care se identifică drept creștine a scăzut de la 72% la 59%. (...) Dar, în timp ce creștinismul a asistat la această prăbușire a adepților săi — o prăbușire care nu se aștepta decât să continue în mod precipitat — migrația în masă a asistat la o aproape dublare a dimensiunii populației musulmane. Între 2001 și 2011, numărul musulmanilor din Anglia și Țara Galilor a crescut de la 1,5 milioane la 2,7 milioane. În timp ce acestea erau cifrele oficiale, era larg acceptat faptul că imigrația ilegală a făcut ca toate aceste cifre să fie mult mai mari. Cel puțin un milion de persoane erau recunoscute ca fiind în țară în mod ilegal..." (p. 12)
Bine, întrebarea legitimă ar fi, “de ce contează câți oameni se identifică ca creștini și cât de mult crește numărul musulmanilor?”. Pentru un agnostic ca mine, sau pentru un ateu poate nu contează prea mult. Dar dacă luăm una din tezele principale ale lui Murray din introducerea cărții, care sugerează că migrarea rapidă provoacă incompatibilitate culturală, atunci vom lua această statistică într-un mod mai serios, cel puțin din punct de vedere antropologic și sociologic. Multe valori creștine (în forma sa contemporană) se ciocnesc cap în cap cu valorile musulmane, în special ce ține de rolul femeii în familie și societate, libertatea de exprimare (și, implicit, nivelul ironiei permisibile față de autorități — ex: cazul Charlie Hebdo), toleranța altor religii și încurajarea / descurajarea violenței. Deși au similarități, ambele fiind religii monoteiste, au totuși mai multe diferențe, care la nivel fundamental sunt incompatibile, orice ar declara un politician din Occident.
Murray are afirmații puternice în introducere, un lucru riscant din punct de vedere retoric, căci afirmând ceva în mod ferm de la bun început creezi așteptări de argumente impecabile. Intuitiv îmi cam displace acest stil de a începe de la o concluzie și de a-ți forma argumentele pornind de la ea. E prea alături de dogmatism. Personal, prefer stilul Socratic sau sceptic de argumentare. Dar vedem pe parcurs, dacă afirmațiile sale au substanță.
Principalele 4 teze ale cărții, pe care le-am înțeles implicit din introducere, sunt următoarele:
1) Migrarea în masă nu lucrează
“În toate țările vest-europene, acest proces a început după Cel De-al Doilea Război Mondial din cauza lipsei forței de muncă. Curând, Europa a devenit dependentă de migrație și nu a mai putut opri fluxul, chiar dacă ar fi vrut. Rezultatul a fost că ceea ce a fost Europa — casa popoarelor europene — a devenit treptat o casă pentru întreaga lume. (...) În tot acest timp, europenii au găsit modalități de a pretinde că acest lucru ar putea funcționa. Insistând, de exemplu, că o astfel de imigrație era normală. Sau că, dacă integrarea nu a avut loc cu prima generație, atunci s-ar putea întâmpla cu copiii, nepoții sau o altă generație care urmează să vină. Sau că nu contează dacă oamenii se integrează sau nu. În tot acest timp, am ignorat probabilitatea mai mare ca lucrurile să nu funcționeze. Aceasta este o concluzie pe care criza migrației din ultimii ani a accelerat-o pur și simplu.” (p. 2)
2) Civilizațiile cultivate pot fi măturate de oameni "nedemni de ele"
Probabil cea mai controversată teză, și nu prea “politically-correct”, dar iată cuvintele lui Murray:
“Chiar și mișcarea în masă a milioane de oameni în Europa nu ar fi sunat o astfel de notă finală pentru continent dacă nu ar fi fost faptul că (întâmplător sau nu) în același timp Europa și-a pierdut încrederea în credințele, tradițiile și legitimitatea sa. Nenumărați factori au contribuit la această evoluție, dar unul dintre aceștia este modul în care vest-europenii au pierdut ceea ce filosoful spaniol Miguel de Unamuno a numit în mod celebru ‘simțul tragic al vieții’. Ei au uitat ceea ce Zweig și generația sa au învățat atât de dureros: că tot ceea ce iubești, chiar și cele mai mari și mai cultivate civilizații din istorie, pot fi măturate de oameni care nu sunt demni de ele. Una dintre puținele modalități de a evita acest sens tragic al vieții, în afară de a-l ignora pur și simplu, este de a-l îndepărta prin credința în valul progresului uman.
(...) Mai mult decât orice alt continent sau cultură din lumea de astăzi, Europa este acum profund împovărată de vina pentru trecutul său. (...) Imigrația în masă — înlocuirea unor mari părți ale populațiilor europene cu alți oameni — este unul dintre modurile în care a fost imaginată această nouă poveste: o schimbare, păream să credem, era la fel de bună ca o odihnă. O astfel de oboseală existențială civilizațională nu este un fenomen exclusiv european modern, dar faptul că o societate ar trebui să simtă că a rămas fără energie exact în momentul în care o nouă societate a început să se mute nu poate decât să ducă la schimbări vaste, epocale.” (p. 3)
3) Noi nu mai știm ce sunt “valori Europene”
“Problema nu constă în acceptarea schimbării, ci în conștientizarea faptului că, atunci când aceste schimbări vin prea repede sau sunt prea diferite, devenim altceva — inclusiv ceva ce poate nu ne-am dorit niciodată să fim. (...) Deși suntem de acord, în general, că este posibil ca un individ să absoarbă o anumită cultură (cu un grad adecvat de entuziasm atât din partea individului, cât și din partea culturii) indiferent de culoarea pielii sale, știm că noi, europenii, nu putem deveni ceea ce ne place. Nu putem deveni indieni sau chinezi, de exemplu. Și totuși, se așteaptă de la noi să credem că oricine din lume se poate muta în Europa și poate deveni european. Dacă a fi ‘european’ nu ține de rasă — așa cum sperăm că nu — atunci este și mai imperativ să fie vorba de ‘valori’. Acesta este motivul pentru care întrebarea ‘Care sunt valorile europene?’ este atât de importantă. (…) Suntem noi, spre exemplu, creștini?”
(…) a apărut dorința de a demonstra că, în secolul XXI, Europa dispune de o structură autonomă de drepturi, legi și instituții care pot exista și fără sursa care le-a dat viață. La fel ca porumbelul lui Kant, ne-am întrebat dacă nu am putea zbura mai repede dacă am trăi ‘în aer liber’, fără grija vântului care ne ține în aer. Multe depindeau de succesul acestui vis. În locul religiei a apărut limbajul mereu umflat al ‘drepturilor omului’ (el însuși un concept de origine creștină). Am lăsat nerezolvată problema dacă drepturile noastre dobândite se bazau sau nu pe credințe pe care continentul a încetat să le mai aibă sau dacă acestea existau de la sine. Aceasta era, cel puțin, o întrebare extrem de importantă pentru a rămâne nerezolvată în timp ce se aștepta ca noi populații vaste să se ‘integreze’.” (pp. 5-6)
4) Prin încercarea de a mulțumi toată lumea, valorile noastre devin superficiale (ceea ce pune în pericol supraviețuirea pe termen lung a societății)
“În timp ce acasă nu eram siguri pe noi înșine, am depus ultimele eforturi pentru a ne extinde valorile în străinătate. Cu toate acestea, de fiecare dată când guvernele și armatele noastre s-au implicat în ceva în numele acestor ‘drepturi ale omului’ — Irak în 2003, Libia în 2011 — se pare că am înrăutățit lucrurile și am sfârșit prin a greși. (...) Lumea vine în Europa exact în momentul în care Europa a pierdut din vedere ceea ce este. Și în timp ce mișcarea a milioane de oameni din alte culturi către o cultură puternică și asertivă ar fi putut funcționa, mișcarea a milioane de oameni către o cultură vinovată, obosită și muribundă nu poate funcționa. (...) Dacă Europa va deveni o casă pentru lume, trebuie să caute o definiție a sa care să fie suficient de largă pentru a cuprinde lumea. Aceasta înseamnă că, în perioada de dinaintea prăbușirii acestei aspirații, valorile noastre devin atât de largi încât devin lipsite de sens.
(...) Aici, în anii intermediari, în loc să rămânem un cămin pentru popoarele europene, am decis să devenim o ‘utopie’ doar în sensul grecesc original al cuvântului: să devenim ‘fără loc’. Această carte este o relatare a acestui proces.” (pp. 7-8)
Per general, Murray are un ton prea apocaliptic și senzaționalist pentru gustul meu, dar la sigur știe cum să-ți atragă atenția. Concluziile mi le las după ce citesc întreaga carte. În viitorul apropiat voi mai trimite emailuri din când în când cu niște gânduri despre capitole specifice.
O întrebare asupra căreia poți medita:
Crezi că problema imigrării în masă e reală, sau exagerată?
….
Crezi că acest email va fi util unui prieten?
Dă-i un “forward” sau trimite-i linkul la abonare: https://podcastmeditatii.com/aboneaza
....
Dacă vrei să mă susții financiar: https://www.patreon.com/meditatii
....
Ca întotdeauna, întrebările, comentariile și criticile sunt binevenite; îmi poți răspunde la acest email :)
Să ai o zi bună,
- Andrei