Lucretius

Epicureii: Primii liberali umaniști

La fel ca o mare parte a gândirii din secolul XX, filosofia lui Epicur era materialistă, în căutare de plăcere și nereligioasă. A fost prima filosofie de acest fel care a fost dezvoltată pe deplin din punct de vedere intelectual. Dintre filosofiile nou apărute în epoca elenistică, două s-au remarcat prin importanță și influență: epicureii și stoicii. Epicureismul a fost în mare parte creația unui singur gânditor, Epicur (341-270 î.e.n.), fiind în opoziție cu Stoicismul în Atena. Sensul modern al epicureului ca fiind un hedonist decăzut provine în principal dintr-o anecdotă calomnioasă pe care unul dintre stoici a povestit-o despre Epicur — că excesul de indulgență îl făcea să vomite de două ori pe zi (în mod ironic, mai târziu, acest obicei a putut fi atribuit întregii clase conducătoare din Roma imperială, care, cel puțin în teorie, promova principiile stoicismului). Diogenes Laertios face un portret mai blând, lăudându-l pe Epicur pentru prolixitatea sa (37 de cărți de filosofie naturală, din care nu s-a păstrat practic niciuna) și pentru abstinența sa. Ideea sa de fericire era libertatea față de toate dorințele și neliniștile, inclusiv față de ambiție și de posesiunile materiale. El învăța că zeii trăiau în intervalele vaste dintre un număr infinit de lumi și nu erau interesați de viața oamenilor.