Salut!
Astăzi abordez următoarele teme: efemeritatea vieții, ego, ideea de “triburi în marketing”, diversitatea singurătății, și o viziune nepopulară că obsesia de self-improvement ne afectează negativ.
....
Să trecem direct la temă.
Am editat un video “cinematografic”:
Efemeritatea și Misiunea Vieții (Jordan Peterson) — “Fericirea n-ar trebui să fie scopul vieții, deoarece vor fi timpuri în care nu vei fi fericit. Și atunci ce vei face? Scopul tău e distrus. Vor fi o mulțime de momente în care nu vei fi fericit, ar putea să dureze ani întregi; și deci e o barcă mică într-un ocean foarte dur […] a căuta povara care ți se potrivește e partea din aventura vieții”
Un citat care mi-a atras atenția:
„Aproape universal, genul de performanță pe care îl oferim pe social media este pozitiv. Este mai mult <<Permiteți-mi să vă spun cât de bine merg lucrurile. Uită-te cât de grozav sunt.>> Rareori este adevărul: <<Sunt speriat. Mă zbat. Nu știu.>>" — Ryan Holiday
Cărți pe care am finisat să le citesc:
Ego-ul este dușmanul (“Ego is The Enemy”, Ryan Holiday; versiunea audio) - O carte utilă, dacă ar fi să generalizez. Cu toate acestea, au fost câteva părți care m-au deranjat. În primul rând, cel mai important: deși Ryan a vorbit tot timpul despre „ego”, nici măcar nu l-a definit ca lumea, ceea ce este o omitere surprinzătoare. Majoritatea anecdotelor au fost relevante, dar uneori a adus exemple de smerenie care au fost, sincer, alegeri ciudate: cancelarul Angela Merkel (uneori aparențele înșeală), chitaristul Kirk Hammett din Metallica (care este discutabil) și Genghis Khan (pentru că era deschis la diferite culturi și a luat mereu cei mai buni comercianți, meșteșugari și războinici în hoarda lui, recunoscând astfel că nu știa totul; ekhm, totuși ce facem cu violurile în masă și jafurile? Trebuie să fi avut un ego mare dacă a crezut că era justificat să facă asta).
Ryan a mai făcut câteva generalizări despre faptul că oamenii „liniștiți” sunt mai virtuoși. Deși puteam simpatiza emoțional cu această idee (eu însumi sunt o persoană liniștită), nu m-am putut abține să cred că această părere suna ca una dintre acele percepții înclinate despre realitate pe care o ai în adolescență. Oamenii sunt mai complecși, virtuozitatea de a fi liniștit și rezervat este contextuală și depinde de cultură.
Iarăși, sunt de acord cu teza acestei cărți, cred că ego-ul este un mare impediment pentru o mulțime de oameni, ca să nu mai vorbim de cât de enervant este să ai de-a face cu oameni care au egouri mari. Însă cartea—deși are o anvergură largă și anecdote interesante—nu avea argumente profunde și solide. Oricând a menționat filosofi antici precum Aristotel, Marcus Aurelius, Seneca și Diogenes, am zâmbit și am dat din cap, dar asta din nou nu a fost nimic nou pentru mine. El doar a atins suprafața.
Îmi plac în mod deosebit ideile lui despre „Fii mai puțin, fă mai mult” și „Nu poți învăța dacă crezi că știi deja”. Dar iarăși, asta nu este nimic nou. Cu toate acestea, sunt reamintiri bune.
Iată câteva idei utile din carte:
„Abilitatea de a evalua propria capacitate este cea mai importantă abilitate a tuturor. Fără ea, îmbunătățirea este imposibilă.
„Exersează să te vezi de la o mică distanță. Ieși din propriul cap. Detașarea este un antidot natural al ego-ului.”
„Ce fac mulți dintre noi când suntem speriați sau copleșiți de un proiect: totul, în afară să ne concentrăm asupra lui.”
„Ceea de ce avem nevoie în ascensiunea noastră este scopul și realismul ... Scopul este mai degrabă să urmărești ceea ce-i în afara ta, ce te depășește, decât să te pierzi în plăceri.”
„Pe măsură ce insula noastră de cunoaștere crește, la fel și țărmul ignoranței noastre.”
Înțeleg, această carte se află la intersecția Stoicismului și self-help, care este o perspectivă interesantă, iar accesibilitatea ei ajută cu siguranță (îmi place ideea ca mai mulți oameni să cunoască niște aforisme ale filosofiei antice), dar îi lipsește o perspectivă mai profundă care m-ar putea provoca să-mi dau întrebări și să mă adâncesc mai mult în specificul și natura „egoului”. Poate că nu tocmai asta și-a propus să facă Ryan Holiday, poate că a vrut să scrie o carte self-help și nu o carte filosofică, un lucru normal, și totuși, m-am simțit ușor dezamăgit.
Mi-a plăcut, dar mai mult într-un mod de tipul „da, mhm, desigur” și nu într-un „Serios? Aha, nu m-am gândit la asta în așa fel, spune-mi mai multe?”. Cu alte cuvinte, mi-a confirmat unele dintre convingerile mele, mi-a spus câteva povești interesante ale oamenilor publici și istorici și a făcut câteva generalizări mărețe care m-au făcut să mă simt bine, dar care în final nu m-au învățat nimic nou (mi-a amintit de Dale Carnegie, deși cred că anecdotele lui Carnegie au fost mai interesante și pătrunzătoare). Și totuși, l-aș recomanda multor oameni, mai ales celor care nu citesc mult, și mai ales celor care au nevoie de o reamintire. Ca o citire ușoară, este o carte suficient de bună și merită să petreci timp cu ea, și personal o să o păstrez în colecția mea.
Notă: 3.5 / 5 (Utilă, relevantă, dar mai mult ca o reamintire. Are anecdote interesante, în rest nimic nou.)
Dosar Permanent (“Permanent Record”, Edward Snowden; versiunea audio) – Fascinant în multe aspecte. O istorie bună, în general. Deși tempo-ul cărții a fost prea lent la început și au fost prea multe detalii în prima parte (pentru gustul meu), iar tonul a fost uneori prea dramatic, restul cărții este captivant, plin de perspective și pe cât se poate de intim ca o autobiografie.
Snowden pare a fi un om conștient de sine care a sacrificat o viață confortabilă, cu un salariu extrem de bun pentru adevărul care îl sufoca ani de zile înainte de a decide să iese în public și să-și denunțe propriul guvern pentru încălcarea legii în 2013. Cartea înfățișează transformarea sa lentă dintr-un patriot onest care respectă legea într-un bărbat care devine complet șocat de cât de mult statul își exploatează propriul său cetățean.
Este o poveste despre un denunțător (spion, într-un fel) și o analiză amănunțită (dar nu prea „tehnologică”) a pericolelor supravegherii tehnologice de masă (mass surveillance). Dar e și mai mult decât atât. Este o poveste despre un om cu integritate care a valorificat adevărul mai presus de orice și nu i-a fost teamă să riște totul. Este un exemplu de om care a demonstrat curaj prin acțiune, nu doar prin cuvinte.
Cea mai mare critică pe care o am e înclinarea excesivă în poveștile din viața lui personală și insuficiența detaliilor din tehnologiile actuale la care a lucrat în timp ce a fost la CIA și NSA— fapt care l-a și recunoscut în carte, nevrând să dezvăluie fiecare detaliu al modului în care a intrat în sistem la NSA pentru a nu-l expune unui pericol suplimentar, ceea ce este de înțeles, dar personal, un pic dezamăgitor. Mă așteptam la o abordare mai “techy”. Totuși, a fost o citire informative și distractivă.
Notă: 3.5 / 5 (O istorie reală fascinantă, însă cartea e prea concentrată pe viața personală a lui Snowden și nu pe partea “tech” care mă interesa mai mult. Bunișoară, dar puțin dezamăgit.)
Cărți pe care le citesc acum:
Triburi (Tribes, Seth Godin; versiunea audio) – Seth Godin e unul din cei mai populari scriitori din lume în domeniul business-ului de astăzi, și am vrut să văd care-i hype-ul. Godin definește un trib ca orice grup de oameni, mare sau mic, care sunt conectați unul cu altul, cu un lider și cu o idee. Potrivit lui Godin, triburile reprezintă o forță puternică de influență și schimbare, astfel încât marketerii și alți profesioniști ar trebui să învețe să utilizeze potențialul de a forma și conduce triburi.
We’ll see, eu îs sceptic, dar sincer chiar vreau să fiu iluminat, premisa îmi pare interesantă. Până ce (la vreo 20%) îmi pare super banală—un fel de “business motivational” care nu pare să aibă multă substanță. Dar vă spun concluziile peste o săptămână.
Stai Ferm (“Stand Firm”, Svend Brinkman; versiunea Kindle) – Svend este un profesor danez de psihologie la Universitatea Aalborg, Danemarca. Cartea “Stand Firm” pare a fi un fel de anti self-help, o viziunea nepopulară că obsesia modernă de self-improvement s-a dus prea departe și ne învață lucruri proaste. Svend spune că această carte e ca un antidot la zgomotul din împrejur și te ghidează să “stai ferm” (într-un mod Stoic chiar) în fața opiniei populare, propunând niște argumente pentru o viață mai liniștită.
Premisa îmi pare extrem de intrigantă și e la timpul potrivit. Sunt de accord cu teza cărții dar vreau să văd argumente bune. Am citit vreo 15% și îmi place până ce, sper să nu mă dezamăgească.
Un articol pe care l-am citit recent:
Why ‘Buy Experiences, Not Things’ Is Bad Advice – “We believe that chasing experiences instead of material things will bring us a deeper sense of emotional fulfillment. But once the initial excitement of an experience subsides, the moment ends up being stashed away in our minds, and it’s on to the next shiny new experience that captures our attention. And the cycle continues...
To find authentic happiness in our experiences, we need to understand why we’re pursuing them.
Experiences certainly have the potential to enrich your life, as do material items. But before you book tickets for that rare whiskey tasting or colorful pop-up exhibit or ancient Japanese tie-dyeing workshop, ask yourself: Why? Why are you buying this experience? If you couldn’t post anything about it on social media, would you still want to do it?”
....
O perspectivă nepopulară dar intrigantă. Mă gândeam la asta de fapt de ceva timp. Observ o obsesie cu experiențe, călătorii, diversitate—în mare parte cauzată de social media și de globalizarea culturală și economică. Noi nu mai avem aceleași rădăcini ca strămoșii noștri, și deci tindem să valorificăm mai mult schimbările. Însă cât de mult e prea mult?
Immanuel Kant (despre care am vorbit în episodul 6) e considerat ca unul din cei mai importanți filosofi moderni. El toată viața a rămas în Königsberg (astăzi Kaliningrad), niciodată n-a părăsit orașul—nu că nu avea oportunități, el era perfect satisfăcut să-și trăiască viața local, cu posesiunile modeste pe care la avea, neavând obsesia de a călători. (Îmi imaginez ce-ar face dacă social media exista atunci haha)
Mulți alți oameni din istorie au trăit doar în comunitatea lor mică, aflând despre alte culturi prin cărți sau povestiri de la alți oameni. Mie nu-mi place nici o extremă— eu vreau să mai călătoresc și să mai caut experiențe noi, dar sincer, rareori am avut obsesia asta de a o face, o văd ca un bonus, ceva fain care-mi pot permite în lumea contemporană unde biletele de avion îs mai ieftine ca mai înainte, dar n-aș putea spune că călătoriile mi-au schimbat viața, nu, ele doar mi-au lăsat amintiri frumoase și nu prea frumoase, și asta e de ajuns. Poate voi scrie un articol în viitor despre asta: „Travelling Won’t Change Your Life”. Hmm, sună bine, we’ll see.
O idee pe care încerc să o dezvolt:
Singurătatea, în societatea modernă, e privită în mare parte negativ. Există multe studii care demonstrează că omul trebuie să fie conectat cu un trib și să fie o parte a comunității ca să fie sănătos—noi am evoluat ca specii sociale și asta e bine știut.
Sunt de accord cu concluzia acestor studii, dar în același timp cred că singurătatea e subapreciată, sau mai bine zis, potențialul ei e deseori neutilizată de oameni din cauza disconfortului inițial. Diferite culturi și societăți privesc la singurătate diferit, și percepția singurătății se schimbă de-a lungul istoriei, și la nivel de individ putem observa diversitatea opiniei față de această stare.
Iarăși, la nivel general e adevărat—noi suntem ființe sociale și să fim singuri pe un timp îndelungat nu e natural pentru noi. Dar la nivel individual, totuși, există mai multă nuanță.
Singurătatea vine în forme diferite:
“Există două posibilități: fie suntem singuri în Univers, fie nu suntem. Ambele sunt la fel de înspăimântătoare.”
― Arthur C. Clarke
“Nimănui nu-i place să fie singur atât de mult. Nu-mi ies din cale să-mi fac prieteni, asta e tot. Doar duce la dezamăgire.”
― Haruki Murakami, Norwegian Wood
“Singurătatea este în regulă, dar ai nevoie de cineva care să-ți spună că singurătatea este în regulă.”
― Honoré de Balzac
“Poate că toți din lumea asta blestemată se sperie unul de celălalt.”
― John Steinbeck, Of Mice and Men
“Dacă ești singuratic când ești singur, ești într-o companie proastă.”
― Jean-Paul Sartre
“Toate lucrurile grozave și prețioase sunt singuratice.”
― John Steinbeck, East of Eden
“a fi singur nu s-a simțit niciodată drept. uneori se simțea bine, dar nu se simțea niciodată drept.”
― Charles Bukowski, Women
“Când zăpezile cad și bat vânturile albe, lupul singuratic moare, dar haita supraviețuiește.”
― George R.R. Martin, A Game of Thrones
Deci concluzia? Nu știu încă, dar am un sentiment că singurătatea e mult mai contextuală și nuanțată decât ne învață pop-psihologia.
O întrebare interesantă asupra căreia puteți medita:
O idee pur utopică: dacă banii n-ar fi necesari pentru supraviețuire, ce ai face cu viața ta?
...
Crezi că acest email va fi util unui prieten?
Dă-i un “forward” sau trimite-le linkul la abonare: podcastmeditatii.com/aboneaza
....
Ca întotdeauna, întrebările și criticile sunt binevenite, îmi puteți răspunde la acest email :)
Vorbim peste o săptămână,
- Andrei