Salut,
O lună-n urmă citisem Oameni sărmani de Dostoievski, primul lui roman scris în 1846. Vezi recenzia relativ scurtă mai jos. Iar dacă te interesează discuții adiționale despre carte, ascultă înregistrarea din cadrul clubului de cărți. Poți participa la discuțiile viitoare (și să votezi cartea) intrând pe serverul comunității noastre pe Discord.
P.S. Sper să reîntorc regularitatea acestui newsletter, dar nici nu vreau să fac spam că și așa toți îs sătui de emailuri. Ce spuneți să fie odată-n lună?
Arta care m-a inspirat:
Rachmaninoff, Prelude in C Sharp Minor, Op. 3, No. 2
Citatul care mi-a atras atenția:
”Sărăcia nu este un viciu, acesta este un adevăr. Mai ştiu, şi asta nu este mai puţin adevărat, că nici beţia nu este o virtute. Dar mizeria, stimate domn, mizeria este un viciu. În sărăcie mai păstrăm încă nobleţea sentimentelor înnăscute. În mizerie, însă, nu le mai păstrează nimeni şi niciodată. În mizerie, omul nici nu este măcar alungat din societatea umană cu băţul, ci măturat cu târnul, că să fie şi mai umilitor. Şi pe bună dreptate, fiindcă în mizerie, chiar eu, cel dintâi, sunt gata orişicând să mă insult pe mine însumi.”
— Semion Marmeladov (Dostoievski, Crimă și Pedeapsă)
Recenzia cărții:
Oameni sărmani, Feodor Dostoievski, 1846 – Primul roman al lui Dostoievski, mai unidimensional și sentimental decât cele mai mature, și totuși chiar și aici se văd semințele intuiției ulterioare care îl va consacra ca unul din cei mai buni psihologi ai literaturii. Plot nu prea există ca atare, e mai degrabă o corepondență de scrisori între Makar și Varvara, iar decizia lui Dostoievski de a dezvălui totul doar din prima persoană e cel puțin curioasă.
La prima vedere e o structură simplă, un schimb de scrisori în care doi oameni sărmani se plâng unul altuia de soarta dificilă, dar în această perspectivă din prima persoană implicit înțelegem că există mereu sentimente ascunse, dat fiind faptul că formatul unei scrisori, mai ales din acele timpuri, presupune o sintetizare, o înfrumusețare, o selectare a sentimentelor și a faptelor. Prin dorința reciprocă de a proteja sentimentele fiecăruia, personajele ascund parțial adevărurile starei sale mizerabile, găsesc laturi pozitive în cele mai mici evenimente sau gesturi fie cu scopul de a se autoînșela și a îndura următoarea zi, fie din dorința sinceră de a-și croi o realitate nouă, de a depăși circumstanțele nefavorabile.
Makar, în acest sens, reprezintă un prototip al viitoarelor personaje din romanele lui Dostoievski: un om exagerat de sentimental, pe alocuri delirant, plin de contradicții, dar totuși nu atât de nuanțat ca personajele din romanele mai mature. Spre exemplu, comparându-l cu omul din subterană, Makar e mai docil și inconștient și deci, după definiție, mai inocent. Omul din subterană, prin contrast e conștient de mizerabilitatea lui și deficiențele de caracter și totuși continuă să fie un mizantrop, ceea ce îl face mai sinistru. Totuși, ce-l face pe Makar un personaj mai complex decât pare la prima vedere sunt contradicțiile lui: vrea o viață privată și ca scrisorile să nu fie citite de alții, dar în același timp visează la o potențială carieră scriitoricească și creează scenarii imaginare în care ar fi cunoscut de lume; e un alcoolic dar acuză alcoolismul în alții ș.a.
Se pare că pentru Makar lipsa de respect din partea oamenilor de statut mai înalt e mai dureroasă decât lipsa de bani, iar abilitatea lui de a judeca caracterul oamenilor e mai superficială decât cea a Varvarei. Spre exemplu, cazul scriitorului Rataziaev, menționat în schimbul de scrisori, un fel de liberal condescendent căruia îi displăcea Pușkin și care scria prost conform Varvarei, dar care, totuși, l-a convins pe Makar nu din ceea ce scrie, ci din statutul lui ca scriitor în cercurile literare. Makar e un om impresionat de aparențe și care-și formează convingeri din sentimente momentane, pe când Varvara e un judecător mai obiectiv, după percepția mea.
Mai sunt și motive ultlerior recurente în opera lui Dostoievski, ca faptul că Varvara din disperare e nevoită să-și vândă trupul, în principiu, pentru banii oferiți de văduvul bogat Bîkov (ceva similar i se întâmplase și Soniei din Crimă și Pedeapsă), sau, cel mai evident, motivul confesiunii în sine, fiind important în Dostoievski, ocupă un loc central în acest roman. Scrisorile sunt, la urma urmei, niște confesiuni ale unor indivizi profund tulburați de soartă, dar, mai mult, scrisorile sunt și confesiuni — sau oglinzi — ale societății de atunci. Dacă Demonii e "romanul politic" al lui Dostoievski, atunci Oameni sărmani e romanul social, în care se pun în evidență diferențele de clasă și injustițiile pe care le suferă oamenii săraci, adesea nu din propria alegere.
"Și se mai întâmplă că oamenilor bogați nu le place ca săracii să se jeluiască de soarta lor rea — cică îi deranjează, îi sîcîie! Păi, sărăcia e totdeauna sîcîitoare — vrei să dormi, dar te deranjează gemetele lor de oameni flămânzi!" (p. 163)
Notă: 3.5 / 5
O întrebare asupra căreia poți medita:
Ce înțelegi prin citatul lui Marmeladov din Crimă și Pedeapsă, “În sărăcie mai păstrăm încă nobleţea sentimentelor înnăscute. În mizerie, însă, nu le mai păstrează nimeni şi niciodată.” ? Ești de acord cu el?
….
Crezi că acest email va fi util unui prieten?
Dă-i un “forward” sau trimite-i linkul la abonare: https://podcastmeditatii.com/aboneaza
....
Dacă vrei să mă susții financiar: https://www.patreon.com/meditatii
....
Ca întotdeauna, întrebările, comentariile și criticile sunt binevenite; îmi poți răspunde la acest email :)
Să ai o zi bună,
- Andrei