,

Episodul 11

,

Existențialism IV — Ești Condamnat Să Fii Liber (Sartre, Camus, de Beauvoir, Cioran)
09/11/2019

+detalii

Existențialism IV (4 din 4)

„Omul este condamnat să fie liber; pentru că odată aruncat în lume, el este responsabil pentru tot ceea ce face. Depinde de tine să-i dai vieții un sens” a spus Jean-Paul Sartre. Însă ce înseamnă fraza “ești condamnat să fii liber?”

Sartre spunea că „existența precede esența”. Noi mai întâi existăm, și apoi ne formăm pe parcursul vieții. Cine vom deveni depinde de noi. Responsabilitatea e doar a noastră.

Albert Camus spunea că „Există o singură problemă filosofică cu adevărat gravă și aceasta este sinuciderea.” El a fost bântuit de întrebarea dacă suicidul ar putea fi singurul răspuns rațional la absurditatea vieții.

Filosoafa Simone de Beauvoir afirma că tu ca individ exiști în relație cu alți indivizi, și că existența altora justifică existența ta ca individ. Cum aș putea să-mi asum libertatea într-un mod etic fără ca simultan să-mi doresc libertatea altora? Deoarece suntem conectați, să-ți dorești propria libertate e să-ți dorești libertatea altora, spunea de Beauvoir.

Emil Cioran te trezea din somn cu aforisme tragico-ironice ca “Numai optimiștii se sinucid, optimiștii care nu mai reușesc să fie optimiști. Ceilalți, neavând motive să trăiască, de ce ar avea ei motive să moară?” și "Dacă nu ar fi existat religie și muzică, m-aș fi făcut paznic de bordel"

Ce aveau toți acești gânditori în comun, și ce îi diferenția?

În timpul și după al Doilea Război Mondial, când orașul Paris începea să se reconstruiască, Sartre și Camus au dat glas la dispoziția zilei. Europa fusese imolată, dar cenușa lăsată de război a creat spațiul pentru a-și imagina o nouă lume. Cititorii de atunci s-au uitat spre Sartre și Camus pentru a articula cum ar putea arăta acea lume nouă. „Am fost”, și-a amintit colega Simone de Beauvoir, „pentru a oferi epocii războiului ideologia ei”.

În acest episod eu sumarizez și în sfârșit închei curentul filosofic Existențialist. Audiere plăcută!

00:00 Nașterea Universului

02:05 „Punctul Palid Albastru” (Carl Sagan)

05:05 Lumea Socială

11:21 Epoca Rațiunii și Moartea lui Dumnezeu

14:18 Intro

16:24 Jean-Paul Sartre

17:40 Rea-Credință

26:04 Ce este Existențialismul?

33:29 „Existențialismul Este Un Umanism”

45:24 Albert Camus

50:25 Absurdul și Mitul lui Sisif

56:01 Sartre vs Camus (Moralitatea Europei postbelice din secolul 20)

1:06:35 Simone de Beauvoir

1:10:43 „Al Doilea Sex”: o critică

1:17:13 Libertatea și Etica Ambiguității

1:27:04 Emil Cioran

1:38:52 Existențialismul și Psihoterapia (Jordan Peterson)

1:44:45 Fatalismul lui Sartre vs Revolta lui Camus

1:50:28 Scopul Vieții

Surse: “Existențialismul este un Umanism” (Existentialism is a Humanism, Jean-Paul Sartre), “Mitul lui Sisif” (The Myth of Sisyphus, Albert Camus), “Greața” (Nausea, Jean-Paul Sartre), “Despre neajunsul de a te fi născut” (Emil Cioran), “Etica Ambiguității” (The Ethics of Ambiguity, Simone de Beauvoir), “Al Doilea Sex” (The Second Sex, Simone de Beauvoir), www.aeon.co, Philosophize This! Podcast, www.philosophytalk.org, www.goodreads.com, www.medium.com, YouTube, www.theschooloflife.com, Wikipedia, Internet Encyclopedia of Philosophy (www.iep.utm.edu), Stanford Encyclopedia of Philosophy (www.plato.stanford.edu), www.independent.co.uk

Muzica din episod:

Claude Thomain - Un Soir de Blanco

Jacqueline Taieb - 7 heure du matin

Maria Tănase - Cine Iubeşte Şi Lasă (Târaitul Şarpelui)

Le Système Crapoutchik - All What I Have

Jacques Dutronc – Le Responsable

Instagram: www.instagram.com/meditatii.podcast

Facebook: www.facebook.com/MeditatiiPodcast

iTunes: itunes.apple.com/us/podcast/medit…ast/id1434369028 YouTube: www.youtube.com/channel/UC-ONPBDKSNytH-O5eIQKItA

,

Episodul 10

,

Existențialism III - Metamorfoza: conflictul dintre viață și artă (Kafka, Heidegger, Nietzsche)
07/10/2019

+ detalii

Existențialism III (3 din 4) *acest episod face parte din seria curentului filosofic Existențialist

Voi v-ați gândit vreodată, care-i rolul unui artist în viață? Să descrie realitatea, sau să o schimbe?

De ce atunci când artistul dezvăluie adevăruri pătrunzătoare despre lume el devine în același timp înstrăinat de acea lume?

Van Gogh scria în jurnalul său, “Mi-am pus inima și sufletul în arta mea și mi-am pierdut mințile în proces.”

Filosoful german Martin Heidegger, analizându-l pe Nietzsche, construiește o imagine a lumii în care arta, stilul de viață artistic și imaginea artistului joacă un rol important. Lumea însăși, presupune Heidegger, este doar un set dinamic de relații, proprietăți și atribute care construiesc întregul posibilității umane, deci, a sensurilor și semnificațiilor umane. Ca atare, susține Heidegger, esența lumii este ascunsă și uitată, nedezvăluită în întregime, îngropată adânc sub mai multe straturi de interpretări metafizice și anxietăți religioase.

Lumea artei, pe de altă parte, oferă rezoluție și dezvăluire. Ea dezvăluie câmpurile de bază ale semnificației, care sunt altfel reprimate și ignorate. Arta și modul artistului dezvăluie nu numai totalitatea semnificațiilor, ci și, în primul rând, simpla posibilitate de sens.

Are arta un rol transcendent? Dacă da, atunci ce ar dezvălui ea despre viață? Iar dacă nu, atunci care sunt consecințele psihologice pentru mintea artistului atunci când el se confruntă cu această realizare? Ce se întâmplă atunci când artistul confundă viața cu arta?

Ca să încerc să răspund la aceste întrebări, voi compara două lumi diferite, folosind două dintre celebrele lor parabole: povestea lui Nietzsche despre un „Acrobat pe frânghie” și povestea lui Kafka “Prima Întristare” despre un acrobat la trapez într-un circ. Voi încerca să vă explic concepția “saltului artistului” și în cele din urmă, voi concluziona ce ne-ar putea învăța, dacă este vreo învățătură, comparația dintre Nietzsche și Kafka cu privire la perspectiva lui Heidegger asupra vieții artistice.

Surse: Prima Întristare (First Sorrow, Franz Kafka), Metamorfoza (Metamorphosis, Kafka), Așa Grăita Zaratustra (Thus Spoke Zarathustra, Friedrich Nietzsche), Nașterea Tragediei(Birth of Tragedy, Nietzsche), Știința Voioasă (The Gay Science, Nietzsche), Wikipedia, Internet Encyclopedia of Philosophy (www.iep.utm.edu), Stanford Encyclopedia of Philosophy (www.plato.stanford.edu), www.iwm.at

,

Episodul 9

,

Existențialism II: Moartea lui Dumnezeu pt. 2 (Nietzsche vs Dostoievski)
28/09/2019

+detalii

În episodul precedent, Nietzsche declarase că “Dumnezeu e mort” și că “noi toți suntem ucigașii lui.” Însă ar fi asta o concluzie definitivă despre secularizarea societății moderne? Cum ne mișcăm înainte? Cât de radicală trebuie să fie această “transvaluare a valorilor”? Putem păstra ceva din morala Creștină, ori e mai “rațional” să începem de la început? Care sunt consecințele acestor încercări de a ne crea propriile valori din abisul nihilismului?

Dacă Dumnezeu e just și binevoitor, atunci de ce omul în genere a fost pus să sufere?

În ceea ce privește „Moartea lui Dumnezeu”, sunt încă multe lucruri de discutat. Marele scriitor rus Feodor Dostoievski, deși era acord că dogma Creștină a fost învinsă de intelectul uman, totuși ar fi avut câteva obiecții cruciale la încercarea lui Nietzsche de ași crea propriile valori. Aceste obiecții le putem observa în nuvelele lui, în particular „Frații Karamazov” și „Crima și Pedeapsa”. Problema moralității moderne de fapt e încă mai gravă și complexă decât pare la prima vedere.

Deși Nietzsche și Dostoievski aveau perspective diferite, ei totuși aveau și viziuni comune, în special, ambii au prezis profetic nihilismul și regimurile totalitariste care vor ieși la iveală în secolul XX (ex: Fascismul, Comunismul).

În esență, în Nietzche și în Dostoievski avem două tabere de gândire: Prima crede că din această prăpastie nihilistă e posibil să-ți afirmi valori noi și ca rezultat să depășești acel nihilism inițial, evoluând într-o stare etică și spirituală mai avansată. Iar a doua tabără concluzionează că nihilismul, precipitat de Moartea lui Dumnezeu, e baza necesară pe care se află toate gândurile lui Nietzsche, adică nihilismul și căutarea valorilor noi sunt chestii ce NU pot fi separate vreodată, și respectiv, omul, după natura și limitele sale biologice, e incapabil să se autodepășească așa cum a sperat Nietzsche.

Ca să înțelegem diferențele între aceste două viziuni, e nevoie de o analiză și juxtapunere minuțioasă. Anume asta și voi întreprinde în acest episod.

0:00 Introducere

8:28 Creștinismul și problemele sale (Jordan Peterson)

46:03 Pierderea moralității Occidentale

52:22 Nihilism activ vs nihilism pasiv

54:12 Dostoievski vs Nietzsche (în multe, multe...detalii)

2:01:34 Tirania moralității în viziunea lui Nietzsche

2:10:32 Evoluția lui Darwin și interpretarea greșită a lui Nietzsche

2:23:02 Concluzia

2:27:56 Moartea Dumnezeilor

Surse: Frații Karamazov (Dostoievski), Dincolo De Bine și Rău (Nietzsche), Genealogia Moralității (Nietzsche), 12 Reguli Pentru Viață (Jordan Peterson), academyofideas.com, theschooloflife.com, salvomag.com, YouTube, Wikipedia, Internet Encyclopedia of Philosophy (iep.utm.edu), Stanford Encyclopedia of Philosophy (plato.stanford.edu), philosophymajor.wordpress.com, Sea of Faith (BBC, Don Cupitt)

Muzica de la sfârșit:

Slow Meadow – Absence

Sleeping At Last – Atlas: Hearing

Johann Johannsson – The Rocket Builder

They Dream By Day – Birdsong

Video:

Interviul lui „Dostoyevsky” (BBC)

„Omul nebun”, Așa Grăita Zarathustra, Nietzsche (BBC, Sea of Faith)

Instagram

Facebook

iTunes

YouTube

,

Episodul 8

,

Existențialism II: Moartea lui Dumnezeu pt. 1 (Nietzsche)
09/04/2019

+detalii

Cam din secolul 18 încoace, rolul religiei a scăzut considerabil, lumea nu mai crede în Dumnezeu ca înainte, însă suntem noi oare conștienți de consecințele acestei schimbări în valorile noastre? Nietzsche a spus că nu, noi nici nu înțelegem pe deplin ce înseamnă Moartea lui Dumnezeu.

Nietzsche fost un diagnostician al nihilismului, ci nu un propunător. El a analizat minuțios psihologia modernă umană și a încercat să pună o bază pentru noi valori pozitive. Cât de bine i-a reușit lui asta? Ar fi oare posibil să afirmi valori morale fără vreo autoritate externă? De unde au venit noțiunile de bine și rău? O fi ele ghidate de ordinea cosmică? Ori sunt niște invenții deștepte ale omului pentru a potoli anxietatea care reiese din lipsa de sens al Universului?

Ce înseamnă să fii „super-om”? Care sunt cele 3 etape de dezvoltare a individului?

Nietzsche a vorbit despre toate aceste lucruri în stilul său distinct—plin de ironie, aforisme, și profunzime. El e o persoană complexă, având critici, la fel ca și admiratori. Numit de alții ca cel mai profund filosof, cel mai adolescentin, cel mai controversat, cel mai poetic, cel mai nedemocratic.

Una e cert: e un filosof care te scutură din apatie și are potențialul să te provoace să-ți reconsideri întregul sistem de gândire.

Secțiuni cronologice:

0:00 — Ce este Moartea lui Dumnezeu?

11:20 — Voința de Putere și Reapariția Veșnică

30:19 — Anti-Darwin

34:18 — Ubermensch sau „super-omul”

45:47 — Zarathustra (Originea Binelui și Răului)

55:16 — Ubermensch: cele 3 etape de dezvoltare ale individului

1:21:15 — Recepția lui Nietzsche

1:25:50 — Critica Creștinismului

1:29:34 — Apollo vs Dionis

1:35:37 — Concluzia

Surse: Philosophy Now, Partially Examined Life, Wikipedia, Internet Encyclopedia of Philosophy, Philosophize this! podcast.

Cărți menționate de-ale lui Nietzsche: Știința Voioasă, Așa Grăita Zaratustra, Nașterea Tragediei, Dincolo De Bine și Rău.

Video-uri introductive despre Nietzsche:

https://www.youtube.com/watch?v=wHWbZmg2hzU

https://www.youtube.com/watch?v=bxiKqA-u8y4

, ,

Episodul 7

, ,

Existențialism I: Creștinismul și Originea Absurdului (Kierkegaard)
22/02/2019

+ detalii

În ce constă paradoxul existenței umane? Care e diferența între adevărul obiectiv și cel subiectiv? Care-i rolul ironiei și umorului în dezvoltarea individului? Ce este “nevroza normală”? În ce constă Existențialismul Creștin și maturitatea spirituală?

La toate aceste întrebări a încercat să răspundă printr-o elocvență unică “unul din cei mai buni gânditori ai secolului 19” și după părerea multora, ultimul intelectual autentic Creștin pe care omenirea l-a avut, Søren Kierkegaard.

Tatăl Existențialismului—după cum îl numesc mulți academici, despre el și voi vorbi în acest episod. Analiza lui a condiției umane, a psihologiei religiei, a anxietății, a groazei de moarte, a psihozei și nevrozei, a inspirat psihoterapia secolului 20 în frunte cu Sigmund Freud și a pus temelia curentului Existențialist care va fi în plină desfășurare în secolul celor două războaie mondiale.

Episodul e foarte lung, așa că am indicat o cronologie cu tematicele corespunzătoare.

Prima parte (mai dificilă) e introductorie, cu context istoric, biografic, și filosofic.

A doua parte (mai ușoară) e psihoanalitică, psihologică, și spirituală.

Secțiuni cronologice:

0:00 — Introducere

6:27 — Contextul istoric și cultural

12:04 — Contextul biografic al lui Kierkegaard

32:16 — Ce este Existențialismul Creștin?

38:27 — Recepția lucrărilor lui Kierkegaard

52:36 — Comunicarea directă vs comunicarea indirectă

1:00:13 — Ironia și Umorul

1:13:55 — Parabole

1:19:22 — Adevărul obiectiv, adevărul subiectiv, și paradoxul existenței

1:40:40 — Transmiterea adevărului subiectiv

1:48:34 — Kierkegaard vs Hegel

1:51:52 — Universul lui Hegel

Partea 2-a:

1:58:55 — Psihoanalistul Kierkegaard

2:02:30 — Paradoxul existențial ca începutul psihologiei și religiei

2:06:29 — Caracterologia lui Kierkegaard

2:20:32 — Kierkegaard ca teoriticianul psihozei (schizofrenia și depresia)

2:37:39 — Nevroza normală

2:39:38 — Alte îndemnări ale libertății

2:50:33 — Semnificația maturității

3:11:16 — Concluzie

Muzica de la sfârșit: Balmorhea – Remembrance

Surse: The Sea of Faith (Don Cupitt), Kierkegaard: an essential introduction (Michael Watts), The Denial of Death (Dr. Ernest Becker), youtube, Wikipedia, Internet Encyclopedia of Philosophy.

,

Episodul 3

,

Criza Umană (Albert Camus)
22/01/2018

+ detalii

Analizez și reinterpretez discursul scriitorului Albert Camus în New York în 1946. Despre generația care a suferit două Războaie Mondiale, Hitler, moralitate, și umanitate.

discursul reinterpretat de Viggo Mortensen (engleză)

Muzica:

Max Richter - Rosalee Theme

Max Richter - Never Goodbye feat London Voices

Speech-ul lui Chaplin