Noroc!
Astăzi mai pe scurt decât de obicei, dar lucrez asupra unor articole și citesc câteva cărți concomitent; așa îmi fac eu scuze că acest email e mai sărăcuț :)
Temele de astăzi:
* Muncă Profundă – versiunea text a episodului 12; foarte lung, dar și util celor interesați de neuroștiința și psihologia productivității. (puteți face multe notițe, yay!)
* R.U.R.:Rossum’s Universal Robots, Karel Čapek – o evaluare a cărții (scenariu pentru teatru)
* Dostoyevsky on Why There Are No Bad People – un articol fascinant de la Brain Pickings, în care e pusă în evidență compasiunea marelui scriitor rus față de om.
Un citat care mi-a atras atenția:
“Dragostea abstractă pentru umanitate ascunde, aproape întotdeauna, o iubire egoistă faţă de tine însuţi.”
— Feodor Dostoievski
Am postat și editat textul episodului 12 (long read):
Muncă Profundă: cum să fii mai concentrat și productiv în era digitală (articol) – “În timp ce hipsterii digitali ironizează nostalgia scepticilor și cred că conexiunea cât mai intrusivă e fundația unui viitor utopic, tu poți alege să fii mai conștient de comportamentul tău digital. Iar dacă vrei să-ți urmărești o pasiune care necesită multă concentrare, ar fi naiv să nu-ți faci un plan și să nu urmărești sfaturile muncii profunde.
Angajamentul pentru o muncă profundă nu este o poziție morală și nu este o afirmație filosofică—este în schimb o recunoaștere pragmatică că abilitatea de concentrare este o abilitate care face lucruri valoroase. Munca profundă e mult mai influentă decât crede majoritatea lumii. O viață profundă, desigur, nu-i pentru fiecare. Ea necesită multă muncă și schimbări drastice în obiceiurile tale. Pentru mulți, există un confort în ocuparea artificială a mesajelor instantaneu și în pozarea în social media, în timp ce viața profundă îți cere să lași deoparte asemenea obiceiuri. De asemenea, există o neliniște care înconjoară orice efort pentru a produce cele mai bune lucruri pe care ești capabil să le produci, deoarece acest lucru te obligă să te confrunți cu posibilitatea ca cel mai bun să nu fie (încă) atât de bun.
E mai ușor să comentezi asupra culturii decât să intri în ring și să încerci să lupți cu tendințele. Dar dacă ești dispus să eviți acest confort și temeri, și în schimb lupți să-ți desfășori mintea la capacitatea sa maximă de a crea lucruri care contează, atunci vei descoperi, așa cum au descoperit alții înaintea ta, că adâncimea generează o viață bogată cu productivitate și sens.”
O carte pe care am citit-o recent:
R.U.R.: Roboții Universali ai lui Rossum (R.U.R.: Rossum’s Universal Robots, Karel Čapek, 1920; versiunea paperback) – În esență, această carte e un scenariu pentru teatru, cu un prolog și trei acte. De aceea are o formă aproape arhetipică—condensată, plină de personaje cu temperamente opuse, și desigur, relevantă și astăzi. M-a impresionat cum Capek a reușit să întruchipeze diferite filosofii de gândire prin diverse personaje și cât de satiric descria unele scene—nu ducea lipsa de simțul umorului, dar știa limita. Era un echilibru bun între seriozitate și satiră. R.U.R e o piesă de o inventivitate înaltă în domeniul sci-fi de la începutul secolului XX, care l-a făcut renumit în toată lumea pe autorul cehoslovac. Și, da, această piesă marchează chiar prima apariție a termenului „Robot” în sensul modern—mașini produse în masă, asemănătoare omului, pentru a efectua lucrul manual și pentru a funcționa ca servitori. Însuși cuvântul „robot” nu era nou, originând în limbele slave drept “robota” (muncitor forțat), termen care îi clasifica pe acei țărani obligați să facă serviciul obligatoriu în sistemul feudal. Citind-o astăzi, totuși îți dai seama câte clișee sunt în ea, dar asta-I inevitabil întrucât de la ea s-a pornit “mitologia robotului modern.”
Ca să rezumez această piesă de teatru într-așa fel ca să nu vă dezvălui sfârșitul ei (deși nu-i mare surpriză), dar să vă trezesc interesul, voi cita (și traduce) descrierea lui Glenn Russell (goodreads) în care el vorbește despre vreo 10 motive filosofice care i-au atras mai mult atenția (Voi adăuga informații și de la mine).
1. Bătrânul Rossum a fost un biolog care nu a reușit să creeze oameni în laborator; fiul inginer Rossum a inventat mașina de muncă vie, Robotul, o progresie naturală a producției (fiului) în urma descoperirii (tatălui). Până la urmă, după cum directorul general al R.U.R. afirmă: „Dacă nu o poți face mai repede decât natura, care-i sensul?” Să nu uităm că este 1920, inginerul este rege, iar viteza, mașinile, fabricile și eficiența sunt valorile de vârf a începutului secolului (citește despre Efficiency Movement).
2. Directorul continuă: „Producția ar trebui să fie cât mai simplă și produsul să fie cel mai bun pentru funcția sa.” Și „Crearea unui inginer este tehnic vorbind mai rafinată decât produsul naturii.” Spiritul acestor afirmații a fost surprins încă în filmul „Modern Times” cu Charlie Chaplin, în 1936. Întrucât prologul la R.U.R. este plin de satiră, comedie și umor negru, este ca și cum creatorii acelui film a lui Chaplin au extras o serie de idei din piesa lui Čapek (nemaivorbind de numeroase filme moderne despre roboți și răscoala lor: Terminator, I Robot [bazat pe cărțile lui Asimov], Matrix, Westworld etc).
3. Tânărul Rossum a încercat să facă super-roboți de 12 metri, dar au continuat să cadă și să se strice, așa că a început să fabrice roboți cu o înălțime normală a omului și o formă umană respectabilă. Curios este că atunci când roboții imită dimensiunile umane, există ceva inexplicabil de atrăgător în prezența lor fizică— doar suficient de robot pentru a fi fantezie; și suficient de uman pentru a poseda aparent emoții și sentimente umane.
4. O vizitatoare la fabrica R.U.R., Helena, o tânără sensibilă conversează cu directorul și rămâne impresionată de frumoasa secretară, un robot pe nume Sulla (denumit în cinstea generalului din Imperiul Roman), crezând inițial că e o persoană reală. Helena este destul de supărată și refuză inițial să creadă că o femeie atât de superbă, la fel ca ea însăși, nu este umană. Există ceva atât de convingător în ceea ce privește frumusețea unei femei—refuzăm să credem că unei femei tinere cu o astfel de frumusețe îi lipsește inima și sentimentul—de exemplu, ca în filmul din 2015 „Ex Machina”.
5. Roboții sunt construiți în așa fel încât să nu gândescă niciodată nimic original. După cum notează directorul făbricii, într-un mod sardonic: „Ar face profesori universitari buni.” Încă o infuzie de umor negru de la Čapek, dar totuși fără să exagereze. Deci nu prea multă satiră pentru a suna predicatoare, dar suficient pentru a ne cufunda în societatea și cultura sa, toată pâlpâirea despre „progres” și eventuala perfecțiune și purificare a omenirii prin știință, e un fel de “smoke and mirrors”, cum ar spune vorbitorii de engleză.
6. Reiese că Helena a călătorit în fabrica R.U.R. în numele Ligii Umanității pentru a incita și elibera roboții. Toți directorii fabricii din cameră, toți cei șase bărbați, râd și îi spun Helenei că toată lumea din afară care vine la fabrică vrea să-i elibereze pe roboți. În calitate de director central, Harry Domin, o informează pe Helena: „Te-ar uimi să știi câte biserici și lunatici există în lume.” Însă pe măsură ce evenimentele se desfășoară începând din Actul I, cuvintele Helenei iau o ironie zgârcitoare.
7. Helena vrea să știe dacă îi poți arăta roboților un pic de dragoste. Imposibil, retorizează directorul Domin, deoarece roboții sunt realizați cu un singur scop: munca. Pentru că roboții nu au niciun sentiment de gust și nici nu zâmbesc vreodată. Având în vedere câți roboți din fabrica din secolul XXI au fost construiți cu succes pentru lucrări non-stop, acest pasaj are o rezonanță specială. Și, desigur, dacă există lucrări în care roboții nu pot înlocui oamenii, există întotdeauna oportunitatea de a-ți muta fabrica într-o țară de lumea a treia și de a le oferi locuri de muncă. O mare parte din temele R.U.R. sunt la fel de relevante astăzi ca și în 1920 (în cazul dat, problema forțelor ieftine de muncă).
8. Dar există un defect uneori. După cum afirmă cu tristețe un personaj: „Ocazional, roboții înnebunesc cumva. Ceva de genul epilepsiei, știi? O numim paralizie robotică. Dintr-odată, unul dintre ei merge și rupe orice are în mâini, nu mai funcționează, scrâșnește din dinți—și trebuie să-l trimitem la fabrica de ștanțare. În mod evident, o descompunere a organismului.” Astfel de defecțiuni se dovedesc a fi mari probleme.
9. Forțele economice puternice creează societatea. Unul dintre personaje pronunță modul în care roboții lor au redus costurile forței de muncă, atât de mult încât fabricile care nu au roboți nu se descurcă. Aceste par a fi niște insinuări pe care dramaturgul le năpustește asupra unei societăți reduse la forțele de ofertă și cerere, unde cerința de a produce profituri pentru acționari are prioritate în detrimentul umanității. Probabil am mai auzit istoria asta undeva.
10. Harry Domin proclamă cum nu va mai fi nevoie ca omenirea să-și distrugă sufletul făcând o muncă pe care o urăște; oamenii vor trăi pentru a se perfecționa. Având în vedere fenomenul modern al “cartofului de canapea” și numeroase alte dependențe de amorțire a minții, există, din păcate, dovezi substanțiale, un procent mare al populației este departe de a se „perfecționa” în timp liber.
Deci, actul unu, actul doi, și actul trei au loc la fabrica R.U.R. la zece ani după prolog. E istoria veche oameni vs roboți, dar în forma sa originală. Te încurajez să citești piesa pentru a afla ce se întâmplă (Cărțulia e sub 90 de pagini; o poți accesa aici fără plată).
Cartea pe care o citesc acum:
Homo Aggressivus: De ce nu se opresc războaiele și violența (Dorian Furtună, 2015; versiunea hardcover) – O carte scrisă de un moldovean pe care demult voiam s-o citesc, și în sfârșit a venit timpul. Premisa și scopul cărții îmi pare fascinantă—puțini din noi cunosc originile evoluționiste ale agresivității umane, și puțini ar recunoaște că această calitate nu-i necesar atât de simplistă și negativă. Există multe nuanțe, și n-am răbdarea să le descopăr (deși unele din ele deja le cunosc). Am auzit multă laudă la adresa cărții, și urmărindu-l pe Dorian Furtună pe Facebook, unde el acum postează multe cugetări referitor la mitul fericirii (lucrează la o carte nouă), îi cunosc un pic modul de gândire—pragmatic, științific, uneori satiric; dar până la urmă extrem de pătrunzător și captivant. Vă voi spune impresiile peste vreo două săptămâni (e densă, peste 600 de pagini).
Un articol pe care l-am citit recent:
Dostoyevsky on Why There Are No Bad People - A century before Isaac Asimov’s memorable invitation to optimism over cynicism about the human spirit, Dostoyevsky writes:
“We are all good fellows — except the bad ones, of course. Yet, I shall observe in passing that among us, perhaps, there are no bad people at all — maybe, only wretched ones. But we have not grown up to be bad. Don’t scoff at me, but consider: we have reached the point in the past where, because of the absence of bad people of our own (I repeat: despite the abundance of all sorts of wretches), we used to be ready, for instance, to value very highly various bad little fellows appearing among our literary characters, mostly borrowed from foreign sources. Not only did we value them, but we slavishly sought to imitate them in real life; we used to copy them, and in this respect we were ready to jump out of our skins.”…
O întrebare interesantă asupra căreia puteți medita:
Crezi că există vreo șansă ca lumea să inventeze un AI care va depăși inteligența umană (inteligența generală, nu specifică) în următorii 50 de ani? Sau asta se va întâmpla peste două generații? Sau poate niciodată?
....
Crezi că acest email va fi util unui prieten?
Dă-i un “forward” sau trimite-le linkul la abonare: podcastmeditatii.com/aboneaza
....
Ca întotdeauna, întrebările, comentariile și criticile sunt binevenite; îmi puteți răspunde la acest email :)
Vorbim peste o săptămână,
- Andrei