Noroc,
Cu întârziere, dar iată și email-ul săptămânal :)
Finisam să scriu și să editez un articol și mi-a luat mai mult timp decât am plănuit.
Iată temele pentru această săptămână:
● Presocraticii: Apariția Gândirii Raționale – articolul la care am lucrat ultimele zile. E din seria Filosofie Succintă (deși e nevoie de vreo 26 minute pentru a-l citi—e un amalgam de mai multe articole într-unul) și e o introducere a unui grup de filosofi care au depus semințele științelor în Occident.
● Perla, John Steinbeck – recenzia mea a unei istorioare scrise de americanul Steinbeck, fiind inspirată de o poveste din folclorul Mexican pe care el o auzise într-o vizită în localitatea La Paz în anii 1940.
● How to Fortify the Mind in Times of Crisis– un video realizat de Academy of Ideas care ne oferă niște sugestii pentru a ne întări mintea în vremea crizei (evident că merge vorba despre coronavirus și carantină).
Un citat care mi-a atras atenția:
„Căci se spune că oamenii nu sunt niciodată mulțumiți, că le oferi un lucru și vor ceva mai mult. Și acest lucru se spune cu disperare, în timp ce este unul dintre cele mai mari talente pe care le are specia și unul care a făcut-o superioară animalelor care sunt satisfăcute de ceea ce au.”
— John Steinbeck
Un articol pe care l-am scris recent:
Presocraticii: Apariția Gândirii Raționale - Cei mai timpurii filosofi din Occident, cei de înaintea lui Socrate, au produs teorii despre lume la o scară largă, unele dintre ele în mod evident greșite, dar unele destul de profunde pentru a avea influență până în zilele noastre.
Primii filosofi făceau două lucruri simultan care erau radical diferite față de metodele din trecut. În primul rând, încercau să înțeleagă lumea prin utilizarea rațiunii lor, fără să apeleze la religie, revelație, autoritate sau tradiție. Aceasta în sine a fost ceva complet nou și una dintre cele mai importante repere în dezvoltarea umană. Dar, în același timp, învățau și alți oameni să-și folosească propria rațiune și să gândească pentru ei înșiși; așa că nu se așteptau nici măcar la faptul ca elevii lor să fie neapărat de acord cu ei. Ei au fost primii profesori care nu au încercat să transmită un corp de cunoștințe pure și nestrăbătute, ci în schimb au încurajat elevii să discute și să argumenteze, să propună idei proprii.
Aceste două evoluții (utilizarea rațiunii și gândirea independentă) în viața mentală a omenirii, ambele revoluționare, sunt legate între ele, motiv pentru care au apărut pe scenă împreună. Ele formează bazele a ceea ce noi numim acum „gândire rațională”. După ce au fost introduse, au lansat o rată de creștere inegalabilă în cunoașterea și înțelegerea umană. Primii gânditori de acest fel au apărut în vechea lume greacă în secolul al VI-lea î.e.n...
*Citește continuarea aici.
O carte pe care am citit-o recent:
Perla (“The Pearl”, John Steinbeck, 1947; versiunea Kindle) – Această poveste este o parabolă despre lăcomia și fragilitățile umane în fața unei averi neașteptate—modul în care imaginarea unui viitor mai bun poate să te înnebunească și modul în care omul nu este niciodată mulțumit de ceea ce are. Cartea are o structură simplă și e inspirată dintr-o poveste populară mexicană pe care Steinbeck o auzise într-o vizită într-o regiune din La Paz, Mexic în 1940—un loc odată bogat cu perle care au fost „vânate” de pescari și vânzători deopotrivă. Scurtimea ei și moralitatea alb-neagră care e ușor s-o înțelegi o înzestrează cu o aură a unei povești tradiționale despre bine și rău, una pe care bunelul ți-ar spune înainte de somn sau lângă sobă.
Steinbeck practic rezumă întreaga carte în introducerea sa:
„În oraș, ei povestesc despre marea perlă—cum a fost găsită și cum s-a pierdut din nou. Ei povestesc despre Kino, pescarul și despre soția sa, Juana, și despre copilul, Coyotito. Și pentru că povestea a fost spusă atât de des, ea a lăsat rădăcini în mintea fiecărui om. Și, la fel ca în cazul tuturor poveștilor retrăite care se află în inimile oamenilor, există numai lucruri bune și rele și lucruri alb-negre și nu există nimic intermediar. Dacă această poveste este o parabolă, poate fiecare își ia propriul sens din ea și își citește propria viață în ea. În orice caz, ei spun în oraș că… ” (p. 3)
Deși povestea este destul de simplă, stilul de scriere este tactil și atractiv. Orașul La Paz devine viu de fiecare dată când Steinbeck își folosește limbajul său emoțional. Îmi place în mod deosebit modul în care Steinbeck implică faptul că oamenii din La Paz sunt spirituali datorită împrejurimilor lor fizice și cum în câteva propoziții descrie ceva care unui scriitor amator i-ar fi luat pagini să descrie:
„Deși dimineața era tânără, mirajul cețos era deja suspendat în aer. Aerul incert care a mărit unele lucruri și a eliminat altele a atârnat peste întreg Golful, astfel încât toate punctele de vedere erau ireale și viziunea nu putea fi de încredere; astfel încât marea și pământul aveau claritățile ascuțite și ambiguitatea unui vis. Astfel, s-ar putea ca oamenii din Golf să aibă încredere în lucrurile spiritului și în lucrurile imaginației, dar nu au încredere în ochii lor pentru a le arăta distanța sau conturul clar sau orice exactitate optică. […] Nu exista nicio siguranță în a vedea, nici o dovadă că ceea ce ai văzut era acolo sau nu era acolo. Și oamenii din Golf se așteptau ca toate locurile să fie așa, și nu li s-a părut ciudat. O ceață de cupru atârna deasupra apei, iar soarele fierbinte al dimineții o lumina și o făcea să vibreze orb.” (p. 18, 19)
Sau cum folosește un limbaj mai simplu pentru a descrie ceva complex:
„Un oraș este ca un animal colonial. Un oraș are un sistem nervos și un cap și umeri și picioare. Un oraș este un lucru separat de toate celelalte orașe, astfel încât nu există două orașe deopotrivă. Și un oraș are o emoție întreagă. Cum călătoria știrilor printr-un oraș este un mister care nu este ușor de rezolvat. Știrile par să se miște mai repede decât băieții mici pot alerga să le spună, mai repede decât femeile le pot numi peste garduri.” (p. 27)
Punctul de cotitură din poveste este când Kino găsește „Perla lumii”, care este atât de mare și de frumoasă, încât niciun om nu a mai găsit ceva asemănător. Și acest noroc a schimbat brusc atitudinea oamenilor față de el:
"Tot felul de oameni s-a interesat de Kino—oameni cu lucruri de vândut și oameni cu favoruri de a cere. Kino a găsit Perla Lumii. Esența perlei s-a amestecat cu esența oamenilor și un reziduu curios întunecat a fost precipitat. Fiecare om a devenit brusc legat de perla lui Kino și perla lui Kino a intrat în vise, speculații, scheme, planuri, viitor, dorințe, nevoi, pofte, flămânzeli, ale tuturor și o singură persoană a stat în cale și asta a fost Kino, astfel încât a devenit curios dușmanul fiecăruia. Știrea a stârnit ceva infinit de negru și rău în oraș; distilatul negru era ca scorpionul sau ca foamea în mirosul mâncării sau ca singurătatea când iubirea nu este reciprocă. Rețelele de otravă ale orașului au început să producă venin, iar orașul s-a umflat cu presiunea acestuia.” (p. 29)
Iar excitarea inițială a lui Kino pentru această avere recent găsită s-a transformat rapid în teamă și neliniște:
„Și deodată i-a fost teamă să nu vorbească. Mâna lui s-a închis peste perlă și a acoperit lumina mai departe de ea. Kino s-a temut ca un bărbat care se teme să spună: ‘Voi face cutare’, fără să știe.” (pp. 31-32)
Dar era prea târziu—imaginația omului și cuvintele sale au consecințe reale:
„Dar acum, spunând cum va fi viitorul lui, el îl crease. Un plan este un lucru real, iar lucrurile proiectate sunt trăite. Un plan făcut odată și vizualizat devine o realitate alături de alte realități—nu poate fi niciodată distrus, ci doar ușor atacat. Astfel, viitorul lui Kino era real, dar, după ce l-a creat, s-au creat alte forțe care voiau să-l distrugă și asta el știa, așa că trebuia să se pregătească pentru a face față atacului. Și aceasta Kino de asemenea știa—că zeii nu iubesc planurile omenilor și zeii nu iubesc succesul decât dacă se întâmplă din accident. Știa că zeii se vor răzbuna pe un om dacă va avea succes prin propriile sale eforturi. În consecință, Kino s-a temut de planuri, dar, făcând unul, nu l-a putut distruge niciodată. Și pentru a întâmpina atacul, Kino își făcea deja o piele dură pentru sine împotriva lumii. Ochii și mintea lui au dat dovadă de pericol înainte să apară.” (pp. 34-35)
Ceea ce urmează este lupta lui Kino cu propria sa minte și cu gelozia oamenilor. Ar fi eforturile soției sale suficiente pentru a-l convinge să se mulțumească cu ceea ce are sau el își va urma ambiția (aproape paranoică) și va încerca să scape de sărăcie pentru a-și asigura familia? Te voi lăsa să citești povestea de sine stătător și să-ți faceți propriile concluzii.
„Căci se spune că oamenii nu sunt niciodată mulțumiți, că le oferi un lucru și vor ceva mai mult. Și acest lucru se spune cu disperare, în timp ce este unul dintre cele mai mari talente pe care le are specia și unul care a făcut-o superioară animalelor care sunt satisfăcute de ceea ce au.” (p. 31)
Notă: 3 / 5
Un video pe care l-am privit recent:
How to Fortify the Mind in Times of Crisis –
“Maturity is the capacity to endure uncertainty.”
— John Finley
To trigger a nervous breakdown in someone you could apply the following steps: Force your victim into an atomized existence, forbid them from participating in the activities that imbue their life with joy, rid them of their job, destroy their daily routines, and tell them not to leave the confines of their home. To add icing to the cake of your diabolical plan you could then tell your victim that society stands on the precipice of an economic collapse. Sadly, this is not fiction, but reality for many people across globe and so in this video we are going to explore how to remain psychologically stable in the midst of a crisis.
A crisis whether it plays out at the level of an entire society, or whether it is more localized to just a single family or a single person, affects the psyche in similar ways. When a crisis leads to rapid and extensive change in the patterns of our life it is disorienting. But if such change is accompanied by uncertainty as to when, or even if, things will return to normal, the disorientation can be so extreme as to threaten our sense of self. For our identity is built on the patterns of our life. Be it our habits, our social roles, our job, our hobbies or our interpersonal relationships, all these things contribute to creation of our selfhood and as the psychologist Michael Mahoney explains:
“It is not easy to maintain a coherent sense of identity, self-worth, or competence in the face of multiple and chronic challenges to old patterns.”
— Michael Mahoney, Human Change Processes
Without a coherent sense of a self, without the order that produces our identity, the world around us will also become more chaotic and feel less amenable to our wants and needs, or as Jean Piaget explains: “We organize our worlds by first organizing ourselves.” If the shocks to the patterns of our life are serious enough, and if we cannot find a way to absorb them, we become susceptible to a psychological breakdown due to the intense emotionality that arises in the face of a disintegrating self:
“When novel experiences greatly exceed the individual’s capacities to balance, feelings of being overwhelmed are common. Episodic or chronic disorder and “breakdown” may result.”
— Michael Mahoney, Constructive Psychotherapy
During a societal-wide crisis a population will tend to fear most the threats that precipitated the crisis, but depending on the nature of these threats, it is this threat to our sense of self that may prove most dangerous. Fortunately, with some knowledge of the process that leads to a breakdown we can devise some steps to fortify our psyche.
What first must be recognized, and as counterintuitive as it may seem, is that a breakdown is not a descent into a more disordered state, but is a re-establishment of order at a maladaptive level. The extremes of a psychological breakdown tend toward two forms – severe depression or psychosis. Severe depression rids one of the disordered state that precipitated the breakdown by replacing it with an ordered state of utter despair and hopelessness in which the individual is convinced that things will not get better and so withdraws from life. The intense emotionality, usually in the form of extreme anxiety, that precedes a breakdown into severe depression is replaced by apathy and a psychological deadness to the world…
…
*Citește continuarea aici.
O întrebare asupra căreia poți medita:
Care-i filosoful / scriitorul tău preferat, și de ce? (știu, e o alegere complicată, dar sunt curios)
....
Crezi că acest email va fi util unui prieten?
Dă-i un “forward” sau trimite-le linkul la abonare: podcastmeditatii.com/aboneaza
....
Ca întotdeauna, întrebările, comentariile și criticile sunt binevenite; îmi puteți răspunde la acest email :)
Vorbim peste o săptămână,
- Andrei