Salut,
Iată temele săptămânii:
● Frică și Cutremur, Søren Kierkegaard – evaluarea cărții în care existențialistul Kierkegaard (despre care am vorbit în episodul 7) dejghioacă psihologia și filosofia din istoria Biblică a lui Avraam și sacrificarea fiului său Isaac.
● Oul, Andy Weir – evaluarea acestei istorii scurte și ironice despre mortalitate și sensul vieții.
● Calendarul Înțelepciunii, Lev Tolstoi – prima mea impresie a jurnalului marelui scriitor rus.
● Using a Second Self to Promote Self-Transformation – un video realizat de Academy of Ideas despre cum să ne folosim un alter ego (sinele alternativ) pentru a promova auto-transformarea.
Un citat care mi-a atras atenția:
„Căci nu ceea ce mi se întâmplă mă face mare, dar ceea ce fac și, cu siguranță, nu există nimeni care să creadă că un om a devenit mare pentru că a câștigat premiul la loterie.”
— Søren Kierkegaard
Cărți pe care le-am citit recent:
Frică și Cutremur (“Fear and Trembling”, Soren Kierkegaard, 1843; versiunea paperback) - Îmi place de Kierkegaard, dar omul are nevoie de un editor—există prea multe repetări în gândurile sale, chiar dacă este, fără îndoială, un mare scriitor.
Fiind agnostic, această carte a fost deosebit de interesantă (și provocatoare) pentru mine, deoarece Kierkegaard este un personaj complex: un creștin, dar foarte sceptic și neobișnuit (a criticat creștinismul modern și a fost ostracizat de biserica daneză). A fost interesant din câteva perspective:
1. Povestea biblică a lui Avraam fiind dispus să-și jertfească propriul fiu Isaac—un ordin (o încercare, după cum se va revela mai târziu) de la Dumnezeu; un concept cu adevărat absurd și pe care Kierkegaard l-a analizat foarte minuțios. Nu cred că vreun alt scriitor a încercat ce a făcut Kierkegaard, și sunt sigur că nu aș putea să scriu atât de amănunțit pe un subiect atât de absurd și tocmai de aceea Kierkegaard este unic.
2. Paradoxul credinței, că „particularul este mai mare decât universalul” (p. 77) este un termen atât de subiectiv încât nici măcar mulți credincioși nu-l pot explica (și Kierkegaard susține că este inexplicabil), și asta mă intrigă.
3. Diferențele dintre un erou tragic—tipic în mitologia greacă; un erou care se sacrifică de obicei pentru universal (pentru alții) și un „cavaler al credinței (knight of faith)”—care este într-o permanentă tensiune cu sine și cu lumea exterioară; nu există nici o rezoluție, nici lacrimi și nici aplauze din partea celorlalți, pentru că el „nu poate vorbi”, nu se poate face inteligibil pentru alții (foarte Kafkaesque, dacă aș putea spune).
Sinteza poveștii biblice a lui Avraam este următoarea:
„Și Dumnezeu l-a ispitit pe Avraam și i-a spus: Ia-l pe Isaac, singurul tău fiu, pe care îl iubești, și dute în țara lui Moria și sacrifică-l acolo pe muntele pe care ți-l voi arăta.” (p. 7)
Deci, Avraam îl ia pe Issac și ei călăresc în tăcere timp de trei zile. Isaac nu l-a putut înțelege niciodată, de ce ar trebui să-l jertfească, așa că Avraam nu a vorbit prea mult. Când au ajuns în vârful muntelui, „Avraam l-a încurajat, a mers lângă el, iar vorbirea lui a fost plină de mângâiere și îndemn. Dar Isaac nu-l putea înțelege. A urcat pe Muntele Moria, dar Isaac nu l-a înțeles. Apoi, o clipă s-a abătut de la el și când Isaac a văzut din nou chipul lui Avraam, el era schimbat, privirea lui era sălbatică, forma lui era oroare. L-a prins pe Isaac de gât, l-a aruncat la pământ ... ” (p. 9), dar apoi „a văzut berbecul pe care Dumnezeu l-a pregătit. Apoi i-a oferit asta în locul lui Isaac și s-a întors acasă. ... Din acel moment Avraam a devenit bătrân, nu a putut uita că Dumnezeu i-a cerut asta. Isaac tresări ca înainte, dar ochii lui Avraam erau întunecați și nu mai știa bucuria.” (p. 10)
Așadar, jertfa lui Isaac, s-a dovedit a fi un test (It’s just a prank, bro). Este cu adevărat o poveste absurdă. Un tată iubitor este poruncit de Dumnezeu să-și jertfească singurul fiu și Avraam este gata să o facă—chiar nu, el deja avea cuțitul la gâtul lui Isaac înainte să vadă berbecul care trebuie sacrificat lui Dumnezeu. De ce ar fi Dumnezeu atât de crud, am întreba noi? De ce ar urma Avraam să îndeplinească o poruncă atât de absurdă? Este delirant? Este nebun? Cum ar putea accepta să-și omoare singurul fiu?
Însuși Kierkegaard spune că „nu-l pot înțelege, doar îl pot admira” (p. 171). Și el continuă, „deși Avraam îmi stârnește admirația, în același timp mă îngrozește.” (p. 87)
Și nici eu nu-l înțeleg pe Avraam, dar nu pot spune că îl admir, sunt de fapt îngrozit de el. Sunt îngrozit că un om ar fi gata să-și ucidă propriul fiu pentru a-și dovedi dragostea față de Dumnezeu.
Prin urmare, susține Kierkegaard, Abraham nu este un erou tragic, un erou tragic nu trăiește într-un paradox, pentru că trăiește etic, „Eroul tragic nu intră în nicio relație privată cu divinitatea, dar pentru el etica este divină, prin urmare, paradoxul implicat în această situație poate fi mediat în universal." (p. 86)
Avraam este în schimb un „cavaler al credinței”, care trăiește în „izolare și teamă constantă”:
„Uman vorbind, este nebun și nu se poate face inteligibil pentru nimeni.” (p. 112)
„Eroul face fapta și găsește răspuns în universal, cavalerul credinței este ținut în permanentă tensiune.” (p. 117)
„Cavalerul credinței are numai pe el însuși, iar acest lucru constituie îngrozitorul situației.” (p. 116)
„Cavalerul credinței ... este paradoxul, este individul, absolut nimic altceva decât individul, fără legături sau pretenții.” (p. 118)
Nu știu, pentru mine povara de a fi cavaler al credinței este prea grea, pare aproape inumană. Într-adevăr, este o cale foarte singuratică. La început, mi s-a părut că acest concept de „cavaler al credinței” este o justificare pentru izolarea proprie a lui Kierkegaard, dar apoi el admite că nu este un cavaler al credinței; și, deși îl admiră pe Avraam, nu se poate „gândi” la el, pentru că nu poate fi gândit, este absurd, el nu-i „în nici un moment un erou tragic, ci ceva cu totul altul, fie un criminal, fie un credincios.” (p. 81)
Viața lui Avraam este atât de paradoxală încât nu poate fi „gândită” deloc, într-un fel el este metafora credinței, deoarece credința este un paradox în care depășești limitele rațiunii: „El [Abraham] credea în virtutea absurdului; căci toată socoteala umană a încetat să funcționeze.” (p. 45)
Avraam a crezut „în virtutea absurdului” pentru că era gata să-și jertfească propriul fiu, chiar dacă în același timp îl iubea profund:
“... credea că Dumnezeu nu-l va cere pe Isaac, în timp ce era dispus totuși să-l jertfească dacă i se va cere. El a crezut în virtutea absurdului.” (p. 41)
Și acesta este (din câte am înțeles) unul dintre punctele principale pe care Kierkegaard încearcă să le argumenteze în carte: ca să ne oprim la credință, că nu este nevoie să explicăm ceea ce nu poate fi conceput. Că ar trebui să îmbrățișăm paradoxul, temerea și anxietatea care vine cu el; pentru că credința este o pasiune și adevăratele noastre identități sunt revelate în patimile noastre. Cu alte cuvinte, credința începe exact acolo unde se termină rațiunea.
Aceasta este, în esență, o critică adusă lui Hegel, un filosof german care a influențat gândirea europeană la sfârșitul secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea—care se referea la mari sisteme raționale care explică toată istoria și gândirea umană (inclusiv pe Dumnezeu). Hegel credea că dacă am înțelege rațional Universul, l-am înțelege pe Dumnezeu; în timp ce Kierkegaard credea că Dumnezeu și credința sunt inteligibile pentru mintea umană: „căci în lumea temporală, Dumnezeu și eu nu putem vorbi împreună, nu avem niciun limbaj în comun.” (p. 41)
Kierkegaard are dreptate spunând că nu ne putem „gândi” la Avraam, el este cu adevărat absurd, respectiv e și tatăl credinței judeo-creștine. Aș spune chiar că Avraam este credința în sine, o existență solitară, paradoxală și îngrozitoare (mai ales în zilele noastre, în lumea noastră seculară, după “Moartea lui Dumnezeu”).
Etic vorbind, Avraam a fost gata să fie un ucigaș, iar vorbind religios, a fost un sacrificiu—și aceasta este contradicția care conține agonia fără de care Abraham nu ar fi Avraam. Agonia este partea esențială a unui “cavaler al credinței”.
Nu știu cum ar trebui să interpretăm această poveste biblică. Literalmente? Metaforic? Nu o pot înțelege pe deplin.
Nici nu-mi poate părea rău de Avraam, așa cum aș face-o pentru un erou tragic, nu pot decât să mă simt uimit și îngrozit de el. „Nu se poate plânge pentru Avraam. Unul se apropie de el cu un ‘horror religiosus’, ca și cum Israelul se apropia de Muntele Sinai." (p. 88)
Eu personal nu sunt de acord cu concluzia lui Kierkegaard, că Avraam a transcendat etica și trăiește într-un paradox în care „un individ se află într-o relație absolută cu absolutul”, cred că Avraam este doar pierdut.
Oricum, această carte este o încercare fascinantă de a interpreta această poveste biblică absurdă și, chiar dacă concluzia nu mă convinge, voi reveni la recitirea unor părți ale acestei cărți, deoarece este o lucrare dificilă, dar antrenantă, a unui scriitor extrem de inteligent.
Notă: 4 / 5
Oul (“The Egg”, Andy Weir, 2009; versiunea web) – Această istorioară (extrem de scurtă, o citești în 5 minute) e mai degrabă un exercițiu psihologic decât o istorie. Imaginează-ți că ai murit, și acum l-ai întâlnit pe Dumnezeu și ai o discuție cu el (sau ea?), dar nu pleci în Iad sau Rai, ci te reincarnezi, de multe multe ori, și timpul desigur că (ca și în “Abatorul Cinci”) nu-i linear, într-o viață ai putea fi Abraham Lincoln, în alta un țăran chinez în secolul V. Tot ce ești de fapt e suflet, care a trăit multe vieți fără ca să-ți amintești de ele. E o idee Hinduistă, evident, și nu-i nimic original în această istorioară. Dar mi-a plăcut ironia subtilă în ea.
Sânt sigur că ai vrea să afli totul, dar sincer îţi spun că n-ai să înţelegi."
"Ah...," ai zis un pic amărât. "Ia stai aşa. Dacă mă re-încarnez în alt timp, aşi putea să interacţionez cu mine însumi de atunci."
"Bineînţeles. Aşa se întâmplă mereu. Şi amândouă vieţi ale tale sunt conştiente doar de ele însele; nici nu-şi dau seama una de alta, sau ce se întâmplă."
"Şi atunci care-i rostul lor?"
"Serios?" te-am întrebat. "Chiar serios, mă întrebi care-i rostul vieţii? Nu este cam banală întrebarea?"
"Nu, nu, este o întrebare foarte serioasă pentru mine," ai persistat.
M-am uitat în ochii tăi şi ţi-am zis: "Rostul vieţii, şi motivul pentru care am făcut acest univers, este ca tu să te maturizezi."
"Cum adică, omenirea? Vrei ca omenirea să se maturizeze?"
"Nu, ci doar tu. Am făcut acest univers întreg doar pentru tine. Cu fiecare viaţă pe care o trăieşti, creşti şi te maturizezi şi devii o inteligenţă mai mare."
"Doar eu singur? Şi ce se întâmplă cu restul omenirii?"
"Nu există restul omenirii." ţi-am răspuns. "În acest univers nu suntem decât noi doi, tu şi cu mine."
Notă: 3 / 5
*O poți citi aici.
Cartea pe care o citesc acum:
Calendarul înţelepciunii (“A Calendar of Wisdom”, Lev Tolstoi, 1906; versiunea paperback) - Lev Tolstoi a socotit această carte cea mai importantă contribuție a lui la umanitate, munca din ultimii ani ai vieții sale. Citită pe larg în Rusia prerevoluționară, interzisă și uitată sub comunism; și recent redescoperită, Calendarul înțelepciunii este un ghid de zi cu zi, un amalgam de citate de la alți gânditori, cu câteva idei și comentarii proprii de la Tolstoy. În sensul ăsta, îmi pare un pic straniu că a considerat-o cea mai importantă din viața lui—n-a fost nici pe deplin a lui, întrucât conține 90% citate de la alți gânditori. Necătând la asta, este o colecție interesantă de citate și idei—fiecare zi din calendar având o temă aparte. E destul de religioasă, ceea ce nu-i suprinzător deoarece Tolstoi era credincios (ca și majoritatea rușilor de atunci), dar are și idei de la filosofi ca Montaigne, Kant, Socrate, Lao-Tzu, Schopenhauer, și alții.
Iată câteva citate care mi-au plăcut:
“Imaginează-ți că scopul vieții tale este numai fericirea ta—atunci viața devine un lucru crud și lipsit de sens. Trebuie să îmbrățișezi ceea ce înțelepciunea umanității, intelectul și inima ta îți spun: că sensul vieții este să servești forța care te-a trimis în lume. Atunci viața devine o bucurie constantă.” — Lev Tolstoi
“Un flux constant de gânduri exprimate de alți oameni îți poate opri și ucide propriul gând și inițiativă. ... De aceea, învățarea constantă îți înmoaie creierul. ... Oprirea creației propriilor gânduri pentru a da loc gândurilor din alte cărți îmi amintește de observația lui Shakespeare despre contemporanii săi care și-au vândut pământul pentru a vedea alte țări.” — Arthur Schopenhauer
Nu știu, cred că e nevoie de un echilibru—desigur că trebuie să-ți dezvolți propriul gând, dar dacă nu citești gândurile mari ale istoriei umane nu poți vedea unde ești de acord ori unde îl contrazici pe cineva. Cheia eu cred e să nu-ți fie frică să-ți exprimi opinia, chiar dacă acea opinie e nesigură, căci doar astfel îți vei dezvolta propriile gânduri.
“Îmbunătățirea omului poate fi măsurată de nivelul libertății sale interioare. Cu cât o persoană devine mai liberă de personalitatea sa, cu atât are mai multă libertate.” — Lev Tolstoi
“Un om înțelept caută înțelepciune, un nebun crede că a găsit-o” — proverb Persian
Vă spun deja concluziile despre carte după ce o finisez.
Un video pe care l-am privit recent:
Using a Second Self to Promote Self-Transformation – “Everyone holds his future in his own hands, like a sculptor the raw material he will fashion into a figure. But it’s the same with that type of artistic activity as with all others: We are merely born with the capability to do it. The skill to mold the material into what we want must be learned and attentively cultivated.” — Johann Wolfgang von Goethe
Goethe believed that “the highest joy of man should be the growth of personality.” But he also realized that the ability to achieve this task does not come naturally. We must learn for ourselves how to a sculpt a great character and this requires a willingness to experiment with some of the techniques that others have devised for this purpose. In our previous two membership videos on Carl Jung and the Cultivation of Character we discussed some of Jung’s insights on this task. In this video we will examine a technique for sculpting our character which Jung never touched on, but which is especially useful for those of us who feel more defined by hatred for who we are, than by any greatness of the self.
…
*Citește continuarea aici.
O întrebare asupra căreia poți medita:
Care-i cartea care te-a impresionat cumva într-un mod special în adolescență, și de ce?
....
Crezi că acest email va fi util unui prieten?
Dă-i un “forward” sau trimite-le linkul la abonare: podcastmeditatii.com/aboneaza
....
Ca întotdeauna, întrebările, comentariile și criticile sunt binevenite; îmi puteți răspunde la acest email :)
Vorbim peste o săptămână,
- Andrei