Salut,
Cum ești? Te plictisești în carantină? Sau îți ieși din minți acasă? :))
Anyways, temele săptămânii:
● “Ciuma” lui Camus: pandemia și spiritul comunitar – am scris un articol în care fac tangențe între cartea lui Camus și pandemia covid-19.
● Roata plăcerilor: de ce n-au iubit unii înțelepți cărțile, Valeriu Gherghel – prima impresie a cărții autorului român pe care îl urmăresc de vreo 2 luni pe blogul lui și pe facebook; are recenzii și postări interesante, îmi place în special umorul și ironia lui.
● A Litany in Time of Plague, Thomas Nashe – o poezie scurtă / o litanie în timpul “ciumei”; o meditație asupra mortalității omului.
● The Shock of Modernity – un video realizat de Then & Now despre “șocul” care a venit odată cu industrializarea de la sfârșitul secolului 19. Mi s-a părut foarte captivant. Eu discutasem despre acest aspect istoric la începutul episodului 7.
Un citat care mi-a atras atenția:
„Nu mai da vina pe alte persoane și vei simți ce simte un alcoolic atunci când nu mai bea sau ce simte un fumător când nu mai fumează. Vei simți că ți-ai adus alinare sufletului.”
— Lev Tolstoi
Un articol pe care l-am scris:
„Ciuma” lui Camus: pandemia și spiritul comunitar - La momentul când scriu acest articol, în urma pandemiei de coronavirus au decedat peste 100.000 de oameni, și aproape 2 milioane au fost infectați. Piețele globale sunt pline de incertitudini, iar Fondul Monetar Internațional (FMI) a declarat că se așteaptă că pandemia va cauza o criză economică similară cu Marea depresiune economică din anii 1930. Evenimentele majore (ca Olimpiada din Japonia) au fost amânate, și multe țări din lume se află în carantină. Nunțile, călătoriile, și alte obiceiuri omenești care implică socializarea au fost anulate. Business-urile care își au majoritatea profitului în timpul caniculei, ca restaurantele, hotelurile, companiile aeriene, au fost efectiv stopate sau în cele mai rele cazuri, au falimentat. Iar cei mai afectați la sigur sunt lucrătorii din sistemul medical—nici o țară n-a fost cu adevărat pregătită pentru o asemenea pandemie, și multe sisteme medicale se află în momente critice și alături de colaps.
E incredibil cât de mult o boală (mortalitatea căreia, la moment, e 4,5%, dar încă nu există teste suficiente) e capabilă să influențeze întregul Pământ în doar 3 luni; și nu e clar cu cât se va prelungi asta, unii experți mai optimiști spun că o să revenim la normalitate până la sfârșitul verii, dar majoritatea ajung la un consens că asta va dura în jur de un an și jumătate. Iar dacă e să vorbim de vaccin (unul eficient), un potențial de al doilea val de infectare, și o eventuală revenire treptată la normalitate, asta poate fi minimum peste 2 ani.
Majoritatea statisticilor le puteți găsi pe wordlometers.info și pe site-ul oficial al Organizației Mondiale a Sănătății. Eu nu voi discuta aici despre statistici, întrucât există surse care au extrapolat asupra lor în multe detalii. Pe mine, ca un om ce studiază condiția umană, mă interesează cum putem face față acestei boli pe plan psihologic și social. Cum am reacționat noi, ca societate, la această boală? O fi riscul de a ne îmbolnăvi de coronavirus care ne înspăimântă mai mult, sau faptul că obiceiurile noastre—rutina noastră (de care avem nevoie) au fost întrerupte? Cred că nu există un singur răspuns pentru toți, fiecare are dificultățile sale: cineva și-a pierdut un membru de familie, cineva și-a pierdut lucrul, cineva și-a pierdut afacerea. Respectiv, frica diferă în dependență de om.
Dar această frică ne și unește, și asta n-o spun cu un ton idealist, o spun pragmatic—noi toți ne aflăm în aceeași barcă, mai ales acum când globalizarea treptat omogenizează și mai mult economia mondială—o pierdere de încredere a investitorilor americani din Wall Street în ipotecarea securitizată poate cauza o recesiune economică globală, cum a fost în 2008, care la rândul sau a cauzat Criza datoriei publice din Grecia în 2009, care a culminat în 2015 atunci când Grecia era aproape de faliment și a refuzat să restituie cele 1,5 miliarde de euro pe care le datora Fondului Monetar Internațional, iar asta la rândul său a slăbit economia întregii Uniuni Europene, ș.a. Aceeași criză de emigranți din Siria în 2015 a afectat o lume întreagă. Cu alte cuvinte, economia globală e un domino destul de flexibil dar și destul de fragil în fața unor evenimente care sunt greu de presupus. Aceste evenimente par să fie îndepărtate de realitatea de astăzi, când problema de față e să minimizăm răspândirea coronavirusului, însă cei care pricep măcar un pic la economie și sociologie (și nu mă refer la mine, ci la experți în domeniu) vor fi de-a dreptul alarmați acum, deoarece încă o criză economică globală e destul de posibilă în următorii ani.
OK, tot asta sună alarmant, dar ce putem face noi, oamenii simpli? Cum să reacționăm la această pandemie? O fi bine să fim cinici și să echivalăm acest virus cu o simplă gripă, deși mortalitatea e cel puțin de 35 de ori mai mare decât gripa? O fi timpul să filosofăm asupra acestei probleme, să discutăm teorii abstracte și să ne distanțăm de această problemă sub un pretext “intelectual”?
Albert Camus, scriitorul francez care a editat un jurnal ilegal pentru Rezistența Franceză în timpul ocupației naziste în Cel De-al Doilea Război Mondial, ar spune că toată filosofarea și abstractizarea nu are nici un rost dacă nu e reflectată prin acțiuni.
*citește continuarea aici.
O poezie asupra căreia am meditat recent:
Litanie în timp de ciumă (“A Litany in Time fo Plague”, Thomas Nashe, 1600) - În ciuda titlului său provocator, această poezie nu se referă niciodată direct la o ciumă sau epidemie, cu excepția cazului în care atât inevitabilitatea, cât și indiferența socială a morții ar putea fi considerate „ciume” în sine.
“Litania” titlului este o listă a incapacității de a scăpa de moarte—cei bogați, frumoși, puternici—nu au nicio pretenție extraordinară de imunitate. La fel ca poetul al cărui refren citește: „Sunt bolnav, trebuie să mor. / Doamne, îndură-te de noi!”, cititorul este încurajat să „întâmpine destinul”, în timp ce se ridică în Rai, moștenirea sa. Și totuși, deoarece secolul al XVI-lea a suferit ponderea sa de ciumă, titlul poemului poate să fi avut o semnificație specifică londonezilor vremii. Iar astăzi, acest mic omagiu adus vulnerabilității omului față de moarte reprezintă o amintire că, în ciuda tuturor progreselor noastre tehnologice, nu am scăpat de moarte (deși am amânat-o considerabil).
Iată un fragment care mi-a plăcut îndeosebi:
“Beauty is but a flower
Which wrinkles will devour;
Brightness falls from the air;
Queens have died young and fair;
Dust hath closed Hellen’s eye.
I am sick, I must die.
Lord, have mercy on us!”
traducere:
“Frumusețea e numai o floare
Riduri o vor distruge;
Strălucirea cade din văzduh;
Mândre regine tinere s-au stins;
Țărâna a închis ochii Elenei.
Sunt bolnav, trebuie să mor.
Doamne, îndură-te de noi!”
*poți citi poezia întreagă aici.
*sau poți asculta o citire a acestei poezii aici
Cartea pe care o citesc acum:
Roata plăcerilor: de ce n-au iubit unii înțelepți cărțile (Valeriu Gherghel, 2018, versiunea pdf) – O carte care-mi pare până ce extrem de fascinantă. Ironică pe alocuri, dar nu exagerat de mult. Sinceră, inteligentă, dar fără pretenții și limbaj “intelectual” (deși are multe citate în latină pe care nu le înțeleg fără ca să le caut în google). La miezul ei stă tensiunea între două viziuni opuse despre cărți:
1. Cititul cărților e o ocupație pentru leneși, și nu se compară cu experiența adevărată a vieții.
2. Experiența vieții, cu toate avantajele și lecțiile sale, e exagerată, cărțile având mai multă valoare.
Gherghel prezintă și discută gândurile a unui număr impunător de autori din trecut care au păreri diferite despre cărți. Seneca, Montaigne, Marcus Aurelius, Borges, Flaubert, etc.
Îmi place că Gherghel discută și meditează asupra ambelor perspective, și încearcă să rectifice această tensiune, argumentând că nu-i necesar să le pui în opoziție, și că un autor ca Tolstoi n-avea nevoie să trăiască viața aristocratică a rușilor descriși în „Război și pace” pentru a scrie o carte bună, și vice versa, există autori cu experiență de viață extraordinară dar care nu scriu bine și nu sunt capabili să reflecte mai adânc asupra acestor experiențe, și respectiv scriu mediocru.
„Fără reflecție, afirmă undeva (și) Aldous Huxley, experiența nu înseamnă mare lucru. Desigur, ea consemnează ceea ce ni se întâmplă, dar mai cu seamă ’ceea ce facem cu ceea ce ni se întâmplă’. Experiența cumulată este o ’posesie’ (o știință, un patrimoniu de observații și concluzii, o înțelepciune), experiența actuală—o succesiune de senzații și trăiri. Prima ține de trecutul furtunos al subiectului și de reflecție, a doua de prezentul lui seren.” (p. 48)
„În turnul lui, pasivul Montaigne n-a trăit mai puțin decît activul Marcus Aurelius, la granița imperiului. În definitiv, diferența dintre cele două categorii de muritori se reduce la opinii. Țărâna îi va acoperi cu egală bunăvoință și pe unii, și pe alții, cum a subliniat mai demult poetul Thomas Nashe (1567-1601) în poemul cunoscut sub titlul A Litany in Time of Plague (Adieu, farewell, earth’s bliss).” (p. 49)
„Oare de ce (mai) citim? Un înțelept a găsit răspunsul: pentru a trăi pur și simplu. Citește ca să trăiești... Omul vrea să priceapă ceea ce trăiește. Iar pentru a înțelege este nevoie de cărți. Citim, așadar, pentru a ne înțelege mai bine pe noi înșine, pentru a ne lărgi sinele, citim pentru a trăi... În fond, am învățat să iubim din poemele trubadurilor. Poeții au inventat iubirea-pasiune. Ei au descris iubirea tenace dintre doi amanți separați, iubirea care se manifestă și în absența celuilalt. Prin urmare, omul mai întîi a citit, și-a imaginat, și abia după aceea s-a întrebat dacă iubește aievea. A citit și abia apoi a trăit.”
Un video pe care l-am privit recent:
The Shock of Modernity – “The end of the nineteenth century was a period of unprecedented upheaval. Factories sprouted in masses, railways were laid at great length, urbanisation sprawled and beckoned, and masses organised capitalistically and politically.
All of this happened at dizzying speed. This was the moment the modern world crashed together and dragged people from the fields to the factory floor.
Within a generation, the entire consciousness of life had changed.
Science challenged deeply held views of the world.
Darwin published On the Origins of Species in 1859.
He pulled the Gods down from the sky and transformed humans into just another animal.
This, of course, was shocking, traumatising, existentially threatening.
The philosopher Soren Kierkegaard wrote in 1844 that ‘Deep within every human being there still lives the anxiety over the possibility of being alone in the world, forgotten by God, overlooked by the millions and millions in this enormous household.’
Nietzsche, famously proclaiming the death of God, argued that men would become nihilistic, lose the grounding, forsake their morals, if a new ethics of man did not come.
Darwin, the death of God, the prosperity of industry, science, all pointed towards something that could be terrifying: freedom.”
…
*Privește continuarea aici.
O întrebare asupra căreia poți medita:
Cum te sustragi de la noutățile despre coronavirus? Sau din contra, încerci să citești și să vizionezi totul la îndemână?
....
Crezi că acest email va fi util unui prieten?
Dă-i un “forward” sau trimite-le linkul la abonare: podcastmeditatii.com/aboneaza
....
Ca întotdeauna, întrebările, comentariile și criticile sunt binevenite; îmi puteți răspunde la acest email :)
Vorbim peste o săptămână,
- Andrei