Noroc,
Astăzi abordez următoarele teme:
● Calendarul înțelepciunii, Lev Tolstoi – Peter Sekirin, traducătorul acestei cărți din rusă în engleză , a spus în introducere: “Aceasta a fost ultima lucrare importantă a lui Tolstoi. Odată cu ea, a împlinit un vis pe care îl hrănise de aproape cincisprezece ani, acela de ‘a colecta înțelepciunea secolelor într-o singură carte’ destinată publicului larg. Tolstoi a depus un efort imens în creația sa, pregătind trei ediții revizuite între 1904 și 1910. A fost lectura lui zilnică preferată, o carte la care s-ar întorcea în mod regulat pentru tot restul vieții.”
● Eseuri și aforisme, Arthur Schopenhauer – prima impresie de la antologia ideilor centrale ale unui din cei mai pesimiști filosofi din istorie și, de asemenea, o demnă introducere în filosofia germanului care a fost îndrăgit și mai apoi urât de Friedrich Nietzsche.
● What is Happiness? – un video-eseu de 46 minute realizat de unul din youtuberii mei preferați (Will Schoder). Omul luase o pauză de vreo 2 ani ca să citească și să cerceteze și video-ul ăsta e primul episod dintr-o serie de vreo 14 episoade pe care le-a anunțat. Mă inspiră asemenea creatori :)
Un citat care mi-a atras atenția:
"O societate crește sănătos atunci când bătrânii sădesc copaci în umbra cărora știu că nu vor sta niciodată."
— Proverb grecesc
Cartea pe care am citit-o recent:
Calendarul Înțelepciunii (“A Calendar of Wisdom”, Lev Tolstoi, 1906; versiunea paperback) – E greu să consider această carte a lui Tolstoi, e mai degrabă jurnalul lui, un jurnal cu citate și gândurile lui despre acele citate (și acum voi comenta despre citatele lui Tolstoi despre citatele altor oameni, un fel de Inception, ha!).
Deși e clar că intenția acestei cărți e o sumarizare a filosofiei de viață a lui Tolstoi, (asta el admite la început) nu mi-a lăsat impresia că l-am înțeles pe autor într-un mod mai personal—vrei nu vrei atunci când citezi alți autori ții o anumită distanță față de cititor, ești scutit de scrutina directă (asta ironic o știi și tu, citindu-mi email-urile în care mă refer mai mult la gândurile altor oameni decât la cele proprii, deși totuși încerc să găsesc un “middle-ground”). Rusul mai pune pe pagină câte un gând personal ici colo, dar 90% din carte conține citate de la alți autori—Kant, Schopenhauer, Rousseau, Isus, Confucius, Buddha, citate din Biblie și din Coran, proverbe Persiane și Chinezești, gânduri de la Greci și Romani, etc. E o alegere interesantă, poate chiar mai onestă decât ar face-o un autor modern care regurgitează gândurile marilor personalități din trecut pretinzând că sunt ale lui (majoritatea industriei self-help, de exemplu, e o simplificare superficială a Stoicismului, Taoismului, Creștinismului, etc) și, dacă privești la această carte într-așa fel—ca la un omagiu pe care Tolstoi l-a adus oamenilor care l-au inspirat în viață—atunci e o citire plăcută și ușoară (limbajul și citatele sunt simplificate, după cum a menționat Tolstoi în introducere: „Nu am respectat strict originalul, făcându-l de obicei mai scurt și mai ușor de înțeles și omitând câteva cuvinte.”)
E o carte scrisă pentru publicul larg și, aici apare o întrebare care cred că va diviza lumea: e corect Tolstoi că modifică și simplifică citate originale pentru a face cartea mai accesibilă, sau asta doar schimonosește autorii originali (și arată o neîncredere în abilitatea cititorului de a digera originalul)? Eu mă înclin mai mult în a doua tabără—cred că dacă citezi un autor, citează-l în forma sa originală, sau nu-l cita în genere. Adică, poți simplifica gândurile lui parafrazându-l, sigur, dar să-l citezi după ce ai ajustat citatul e altă treabă, cred eu. Motive de tipul simplificării nu mă conving, ci mai degrabă dă dovadă de lipsă de creativitate. În același timp îmi dau seama că și eu am simplificat ideile unor autori (în cadrul podcastului: episodul 2 cu Descartes sau 6 cu Kant), așa că e și auto-critică.
Cartea e un “calendar” deoarece fiecare pagină reprezintă o zi din an și fiecare zi are o temă puțin diferită decât alta (deși multe din ele se aseamănă). La general vorbind, temele cele mai preponderente sunt credința Creștină, necesitatea muncii fizice, onestitatea intelectuală, dragostea necondiționată, complexitatea naturii umane, independența și încrederea în sine.
E o carte Creștină, și nici nu-i de mirare luând în considerare credința lui Tolstoi (și a majorității rușilor de atunci), iar asta ar putea să-i respingă pe unii “atei înrăiți”, dar eu fiind agnostic aș spune că există învățături bune (și nu prea bune) în fiecare religie, dacă le abordezi pragmatic. Unica obiecție în asemenea cazuri e că predicile religioase de obicei devin repetitive, uneori intenționat (deoarece știi tu…”repetiția e mama cunoștințelor”, sau cum spuneau profesorii), și asta mă deranjează mai mult din perspectiva stilisticii—aș vrea să cred că pot înțelege un mesaj din prima (sau a doua oară), dar nu din a șaptea oară. În acest sens cartea devine repetitivă și e mai plăcut s-o citești câte puțin, poate chiar câte o pagină-două pe zi, cum probabil a și intenționat Tolstoi.
Acum voi transcrie câteva citate și voi comenta asupra lor, ca să vă dau o impresie generală despre ce vrea să ne spună Tolstoi.
„Istoria omenirii este mișcarea umanității spre o mai mare și mai mare unificare.” — Lev Tolstoi (p. 16)
Asta-mi amintește mult de viziunea lui Hegel despre istorie; sau îmi amintește de teoria singularității în fizică, cât de bizar n-ar suna.
“Când auzi că oamenii vorbesc despre răutatea altor oameni, să nu primești plăcere discutând aceste probleme. Când auzi despre faptele rele ale oamenilor, nu asculta sfârșitul și încearcă să uiți ce ai auzit. Când auzi despre virtuțile altor oameni, amintește-ți de ele și spune-le altora.” — Înțelepciune din Orient (p. 17)
Ăăăăă OK? Nu sunt de acord. Sună ca o evadare de la realitate—de ce ar trebui să ignor faptele rele? Dacă le ignor și nu le judec atunci ele vor continua să se înmulțească; Dacă un părinte nu disciplinează un copil el va crește un om capricios și deconectat de realitate. Desigur că e nevoie de echilibru, nu-i nici nevoie să te concentrezi doar la negativ (hello, TV news), dar să declari că trebuie să uiți de fapte rele și să te concentrezi doar la bine e totuși naiv și contraproductiv, în opinia mea.
“Oricât de mult n-ai încerca să obții victoria asupra pasiunilor tale, nu renunța. Fiecare efort slăbește puterea pasiunii și ușurează obținerea victoriei asupra ei.” — Lev Tosltoi (p. 18)
“Cunoașterea este reală numai atunci când este dobândită prin eforturile intelectului tău, nu prin memorie.” — Lev Tolstoi (p. 21)
“Citește mai puțin, studiază mai puțin, dar gândește mai mult. Învață, atât de la profesorii tăi cât și din cărțile pe care le citești, numai acele lucruri de care ai nevoie cu adevărat și pe care chiar dorești să le cunoști.” — Lev Tolstoi (p. 21)
Te contrazici pe tine însuți, Lev. Dacă nu citești și nu studiezi (în moderație) gândurile tale vor fi vanitoase și goale și nu vei avea ce învăța. Cu a 2-a parte a citatului sunt de acord—studiază ce-ți place; în cazul meu, dacă nu-mi plăcea filosofia, nu eram să-mi pierd timpul studiind-o, e chiar atât de simplu.
„Ar trebui să fii pregătit să-ți schimbi părerile în orice moment, să elimini prejudecățile și să trăiești cu o minte deschisă și receptivă. Un marinar care stabilește aceleași pânze tot timpul, fără să facă schimbări atunci când vântul se schimbă, nu va ajunge niciodată în portul său.” — Henry George (p. 28)
„Îmbunătățirea omului poate fi măsurată de nivelul libertății sale interioare. Cu cât o persoană devine mai liberă de personalitatea sa, cu atât are mai multă libertate.” — Lev Tolstoi (p. 31)
Foarte adevărat, mulți din noi se atașează prea strâns de personalitățile pe care le-am creat noi înșine și ne limităm în alegeri fără să ne dăm seama.
Poate-i un offtopic, dar ultimul sezon (#4) din serialul Mr.Robot e despre anume tema dată. Dacă ai timp liber, privește acel serial și savurează-l cu încetul. Cred că din multe aspecte e genial (scenariu, cinematografie, joc actoricesc), doar Breaking Bad ultima oară mi-a trezit asemenea admirație de la început până la sfârșit.
“Cel mai mare adevăr este cel mai simplu. Când oamenii vorbesc într-un mod foarte elaborat și sofisticat, fie vor să spună o minciună, fie să se admire. Nu ar trebui să crezi astfel de oameni. Un discurs bun este întotdeauna clar, inteligent și înțeles de toți.” — Lev Tolstoi (p. 58)
Ca o atitudine generală la viață, sunt de acord, deși și aici sunt excepții. Citatul îmi amintește de ceea ce Einstein spunea: “Dacă nu o poți explica simplu, nu o înțelegi suficient de bine.”
“Mințim alți oameni atât de des încât ne obișnuim cu asta și începem să ne mințim pe noi înșine.” — Francois de la Rochefoucald (p. 67)
“Studiază totul și pune intelectul pe primul loc.” — Pitagora (p. 352)
Ei bine, cred că ai înțeles esența cărții și nu-i sens să mai citez din ea. La sigur că e o carte care merită s-o ai în colecție și s-o mai deschizi din când în când la o pagină aleatorie, dar personal aș fi preferat ca Tolstoi să vorbească mai mult despre experiențele proprii din viață, să deie exemple, deoarece doar citând alți oameni și dându-ne lecții nu are asemenea efect de convingere ca și cum îl are Montaigne în eseurile lui, de exemplu (în care proporția citatelor străine și gândurilor proprii e 20% la 80%, ci nu 90 la 10 cum e la Tolstoi). Dar iarăși, asta e o preferință personală.
Notă: 3.5 / 5
Cartea pe care o citesc acum:
Eseuri și aforisme („Essays and Aphorisms”, Arthur Schopenhauer, 1851; versiunea paperback) – unul din cei mai faimoși filosofi germani (născut în 1788), care spre deosebire de majoritatea contemporanilor săi, respingea idealismul german (în frunte cu Hegel) și dezvoltase un sistem etic ateist în care caracterizează lumea fenomenelor ca un produs al unei voințe metafizice oarbe și insațiabile — în acest sens, a fost predecesorul lui Freud și întreaga psihologie aprofundată ai secolului XX; nemaivorbind de faptul că i-a inspirat și pe alți filosofi și scriitori ca Friedrich Nietzsche, Ludwig Wittgenstein, Marcel Proust, Emil Cioran, Lev Tolstoi și chiar și Mihai Eminescu.
Conform Wikipedia, “Spre deosebire de Kant, etica lui Schopenhauer nu se bazează pe rațiune și pe legile morale; el vede în ‘milă’ singura modalitate a comportamentului moral. Prin compătimire și înțelegerea suferinței lumii, omul își depășește egoismul și se identifică cu semenii săi. Metafizica lui Schopenhauer poartă eticheta budismului; tot astfel etica sa este impregnată de concepția budistă asupra lumii și de misticismul creștin.”
“Eseuri și aforisme” conține o sinteză a ideilor sale principale preluate din ultima lui carte scrisă în 1851, “Parerga și Paralipomena” (traducere dn greacă: Anexe și Omiteri).
Prima mea impresie e că Schopenhauer e foarte calm și coborât la pământ în exprimarea sa – lipsesc expresiile bombastice caracteristice succesorului său Nietzsche, de exemplu, și asta mă atrage să-l citesc mai mult. Are o abordare mai științifică decât mulți filosofi din secolele 18-19, dar nu exagerează cu jargoane și nu se ascunde după valuri de cuvinte pseudointelectuale care necesită evadări constante în dicționar (Hegel, vorbesc de tine, frate).
În meditațiile sale filosofice, Schopenhauer pare să fi intuit câteva descoperiri fundamentale în psihologie; de exemplu, el a observat prezența unei înclinări negative la oameni (negativity bias) care ne caracterizează percepția predominantă a vieții:
“Fiecare nenorocire individuală, ca să fim siguri, pare o întâmplare excepțională; dar nenorocirea în general este regula, ci nu excepția.
La fel cum un flux curge lin, atâta timp cât nu întâlnește nicio obstrucție, tot așa natura omului și animalului este așa încât niciodată nu observăm sau nu conștientizăm ceea ce este agreabil pentru voința noastră; dacă trebuie să observăm ceva, voința noastră trebuie să fi fost zădărnicită, trebuie să fi trăit un fel de șoc. Pe de altă parte, tot ceea ce se opune, frustrează și resimte voința noastră, adică tot ceea ce este neplăcut și dureros, se impune asupra noastră instantaneu, direct și cu o claritate mare. La fel cum suntem conștienți nu de sănătatea întregului nostru corp, ci doar de micul loc în care pantofii se înfibg, tot așa ne gândim nu la totalitatea activităților noastre de succes, ci la vreun fleac nesemnificativ sau altul care continuă să ne enerveze. Pe acest fapt se bazează ceea ce am atras de multe ori înainte: atenția negativă a bunăstării și a fericirii, în antiteză cu pozitivitatea durerii. […] Acest lucru este, de asemenea, în concordanță cu faptul că, de regulă, găsim plăcerea mult mai puțin plăcută, iar durerea mult mai dureroasă decât ne așteptam.” (pp. 41-42)
Din start e clar pe ce spectru stă Schopenhauer – el e un pesimist care vede viața în ansamblu ca o suferință. I-ai putea spune că “băi, mai las-o mai moale un pic, mai fă dragoste cu o femeie, mai mănâncă ceva gustos, mai dute la club, mai ascultă niște electro-manele!” – dar faptul rămâne fapt, științific (dar și intuitiv) vorbind, el mai degrabă are dreptate; viața, la general vorbind, e suferință.
“Cea mai eficientă mângâiere în fiecare nenorocire și fiecare afecțiune este să îi observi pe alții care sunt mai nefericiți decât tine: și toată lumea poate face acest lucru. Dar ce spune asta despre condiția noastră generală?
Istoria ne arată viața națiunilor și nu găsește nimic de povestit decât războaie și tumulturi; anii pașnici apar doar ca scurte pauze și înterludii ocazionale. În același fel, viața individului este o luptă constantă și nu doar una metaforică împotriva dorinței sau a plictiselii, ci și o luptă reală împotriva altor oameni. El descoperă adversari peste tot, trăiește într-un conflict continuu și moare cu sabia în mână.” (p. 42)
Schopenhauer de asemenea crede că omul nu poate suporta plictiseala, că deseori preferăm suferința în locul plictiselii. E un gând care îl pot confirma și din viața proprie și observând lumea din împrejur pe parcursul vieții. Nu e o lege impenetrabilă, dar excepțiile totuși sunt rare.
“Se poate spune chiar că avem nevoie în orice moment de o anumită cantitate de îngrijorare sau de durere sau de dorință, deoarece o navă necesită balast pentru a putea continua pe un traseu drept.” (p. 43)
*Arunc aici și o referință la un studiu științific care confirmă faptul că omul nu suportă plictiseala: video, sau sursa originală din Science Magazine.
Și termin introducerea cu un citat mai lung de-a lui Schopenhauer, în care filosoful meditează asupra diferențelor emoționale între om și alte animale:
“Oricât de variate pot fi formele pe care le presupune fericirea și mizeria umană, incitând omul să caute pe una și să fugă de la cealaltă, baza materială a tuturor este plăcerea fizică sau durerea fizică. Această bază este foarte restrânsă: constă în sănătate, hrană, protecție împotriva umezelii și frigului și mulțumirea sexuală; sau lipsa acestor lucruri. În consecință, omul nu are o pondere mai mare de plăcere fizică reală decât animalele, cu excepția, poate, în măsura în care sistemul său nervos mult mai încărcat intensifică fiecare senzație de plăcere—sau orice senzație de durere. Cu toate acestea, cât de puternice sunt emoțiile trezite în el comparativ cu cele trezite la animale! Cât de incomparabil de profunde și mai vehemente sunt pasiunile lui!—și toate pentru a obține exact același rezultat la final: sănătate, hrană, adăpost etc.
Acest lucru apare în primul rând pentru că la om totul este intensificat puternic odată ce se gândește la lucruri absente și la viitor, iar aceasta este de fapt originea grijii, a fricii și a speranței, care, odată ce au fost trezite, fac o impresie mult mai puternică asupra oamenilor decât fac plăcerile sau suferințele actuale, la care animalul este limitat. Căci, din moment ce îi lipsește facultatea de reflecție, bucuriile și necazurile nu se pot acumula în animal așa cum se întâmplă la om prin memorie și anticipare. Cu animalul, suferința prezentă, chiar dacă este repetată de nenumărate ori, rămâne ceea ce a fost prima dată: nu se poate suma. De aici și calmul de invidiat și inconștiența care caracterizează animalul. Pe de altă parte, în cazul omului, din acele elemente de plăcere și suferință pe care le are în comun cu animalul evoluează o intensificare a senzațiilor sale de fericire și mizerie, care pot duce la transporturi momentane, care uneori chiar se pot dovedi fatale, ducând la disperarea sinucigașă.
Dacă privim mai atent, ceea ce se întâmplă este următorul lucru: omul își intensifică în mod deliberat nevoile, care sunt inițial mai greu de satisfăcut decât cele ale animalului, pentru a-și intensifica plăcerea: de aici, luxul, cofetăria, tutunul, opiul, băuturile alcoolice și alte găteli care îi aparține. La acestea se adaugă apoi, de asemenea, ca rezultat al reflecției, o sursă de plăcere și, în consecință, de suferință, disponibilă numai pentru el și una care îl preocupă dincolo de orice măsură, într-adevăr mai mult decât toate celelalte reunite: ambiția și simțul de onoare și rușine—în cuvinte simple, ceea ce crede că ceilalți cred despre el. Aceasta, într-o mie de forme, adesea curioase, devine apoi obiectivul tuturor eforturilor sale care depășesc plăcerea sau durerea fizică. El excelează animalul în capacitatea sa de a se bucura de plăcerile intelectuale, iar acestea sunt disponibile în multe grade, de la cea mai simplă glumă și conversație până la cele mai înalte realizări ale minții; dar ca o contragreutate în acest sens, din partea suferinței se află plictiseala, care nu este necunoscută animalelor cel puțin în starea naturală și este doar foarte ușor perceptibilă în cele mai inteligente animale domesticite, în timp ce pentru om a devenit un adevărat flagel. Dorința și plictiseala sunt într-adevăr cei doi poli ai vieții umane.” (pp. 44-45)
Aș putea sumariza citatul de mai sus prin două cuvinte: problema conștiinței.
Ori după cum Seneca spunea mii de ani în urmă, “Noi suferim mai mult în imaginație decât în realitate.”
Îmi voi face concluziile finale după ce finisez cartea, dar începutul e promițător
Un video pe care l-am privit recent:
What is Happiness? (Will Schoder) – Ca să mai diversific temele pesimiste de astăzi, poftim un video (sau un documentar, aș spune) cu câteva referințe mai moderne despre cercetările în domeniul fericirii (sau lipsei de fericire). Nu pot să nu vi-l recomand, deoarece îmi dau seama câtă muncă a fost depusă aici (mă refer și la cercetări și la editare).
O întrebare asupra căreia poți medita:
“Ești fericit?” — care-i răspunsul care-l dai oamenilor care-ți pun această întrebare banală?
....
Crezi că acest email va fi util unui prieten?
Dă-i un “forward” sau trimite-le linkul la abonare: podcastmeditatii.com/aboneaza
....
Ca întotdeauna, întrebările, comentariile și criticile sunt binevenite; îmi poți răspunde la acest email :)
Vorbim peste… o săptămână?
- Andrei