N-ar fi o hiperbolă să spunem că ne aflăm în mijlocul unei paradigme postmoderne, în care se contestă nu doar noțiunea de adevăr, ci și validitatea oricăror judecăți de valoare. Încă în secolul al XIX-lea Nietzsche punea la îndoială limbajul moral, atribuindu-l preferințelor ascunse ale autorului în locul judecății obiective a ceea ce este în afara minții lui. În Amurgul idolilor, german ul declară că „nu există eroare mai periculoasă decât ceea de a confunda între ele consecința și cauza”, e ceea ce el numea “pervertirea propriu-zisă a rațiunii”, atribuind-o, bineînțeles, “religiei” și “moralei” (p. 47)….