Брат, sau Fratele, e un film considerat astăzi legendar în cinematografia rusă și post-sovietică. E o ecranizare crudă și realistică a Rusiei anilor 90’, dar mai mult ca atât, e un comentariu asupra tensiunii între natura umană și mediul înconjurător.

Dacă atragi atenția, întrebarea implicită pusă de film e următoarea:

În ce măsură mediul înconjurător determină comportamentul nostru, și în ce măsură suntem noi personal responsabili?

Regizorul Aleksey Balabanov a reușit să captureze specificul generației tinere de după destrămarea Uniunii Sovietice, în care legea era aproape inexistentă și străzile erau pline de bandiți și gangsteri. Dar ar fi o greșeală și o subapreciere a lui Balabanov să privești acest film doar la suprafață—chiar dacă acea suprafață e destul de captivantă în sine.

Cruzimea stilului de filmare are un efect fizic. Poți simți mirosul drumurilor umede și prăfuite, pământul scărilor lăsate în voia sorții, blocuri vechi post-sovietice, străduțe pline de gunoi, apartamente sumbre, cluburi de noapte alimentate cu droguri. Toată lumea este săracă ori abia supraviețuiește. Chiar și gangsterii, care ai crede că ar avea niște avantaje de tipul celor din filmul Scarface, par să trăiască în condiții jalnice.

Totuși, partea cea mai fascinantă pentru mine e tensiunea internă a protagonistului.

Actorul Serghei Bodrov joacă rolul principal, un soldat pe nume Danila care tocmai a venit înapoi din armată din Cecenia și care este atras în activitățile banditești ai fratelui său. Nu vedem niciodată un flashback despre ceea ce s-a întâmplat acolo și, când a fost întrebat de alții din film ce a făcut în armată, el zâmbește și spune că era un funcționar în cartierul general. Însă odată ce vedem lipsa de frică și milă de care este capabil, este evident că minte. Acest om are o fire de fier. Inamicii săi gangsteri nu sunt potriviți pentru un bărbat cu disponibilitatea sa de a se pregăti și de a înfrunta moartea.

Danila Bagrov, într-un anumit fel, e analogul rus a lui Hitman, și totuși el are o fire diferită. Deciziile lui în film au o ambiguitate morală care nu-i direct comunicată. El nimerește în situația ca să-l ajute pe fratele său să elimine un concurent criminal, dar nici n-ai spune că se sfiază mult, totuși e și decizia lui.

El nu ezită, și pare să fie calm în situații tensionate, dar n-o face din propriul interes, o face deoarece prețuiește relația cu fratele său, și situația e așa că e nevoit să omoare alți gangsteri.

Asta e o perspectivă, una plauzibilă.

Dar altă perspectivă ar fi: el deja era așa chiar când a venit din armată și era doar o chestiune de timp înainte ca el să se bage în scheme criminale. Era natura lui, de care nu putea scăpa.

În principiu, acest film are la baza sa tensiunea între două filosofii opuse: determinismul și indeterminismul. Acuș explic.

Determinismul, în filosofie, e teoria că toate evenimentele, inclusiv alegerile morale, sunt complet determinate de cauze existente anterior. Determinismul este de obicei înțeles că împiedică liberul arbitru, deoarece implică faptul că oamenii nu pot acționa altfel decât o fac. Teoria susține că universul este complet rațional, deoarece cunoașterea completă a oricărei situații date asigură că este posibilă și cunoașterea neîntreruptă a viitorului său. Fizica lui Newton este un astfel de model.

Pentru un determinist, toată alegerea este iluzorie. Sensul literal al alegerii este acela că există mai multe opțiuni, iar persoana selectează una dintre ele. Astfel, alegerea necesită multiple rezultate posibile, ceea ce este contrar determinismului. Pentru determinist, marșul cauzalității va face inevitabil un rezultat și, deci, este greșit să crezi că orice altceva a fost posibil. Alegătorul nu știe încă ce opțiune va alege, de aici experiența subiectivă a alegerii. Astfel, alegerea subiectivă este pur și simplu o problemă a propriei ignoranțe - ignoranța că acele alte rezultate nu sunt deloc posibilități.

Exponenții determinismului totuși se străduiesc să-și apere teoria ca fiind compatibilă cu responsabilitatea morală spunând, de exemplu, că rezultatele rele ale anumitor acțiuni pot fi prevăzute, iar acest lucru în sine impune responsabilitatea morală și creează o cauză externă descurajantă care poate influența acțiunile.

Indeterminismul, pe de altă parte, este de părere că cel puțin unele evenimente din univers nu au o cauză deterministă, ci se produc la întâmplare. În știință, mai precis teoria cuantică în fizică, indeterminismul este credința că niciun eveniment nu este sigur și întregul rezultat al oricărui lucru este probabilistic.

Succint:
Determinism: orice se întâmplă se întâmplă în mod necesar. Fiecare eveniment are o cauză.
Indeteterminism: Anumite decizii și acțiuni (și anume, cele „libere”) nu au nimic care să le determine să apară; sunt evenimente de pură șansă; pur și simplu se întâmplă, neavând nicio legătură cu persoana care acționează. Indeterminismul afirmă că mersul lucrurilor și activitatea oamenilor sunt expresia unei abstracte „libertăți de voință” (free will).

FOARTE MEGA EXTRA SUCCINT:
Determinism: Toate evenimentele au o cauză.
Indeterminism: Unele evenimente nu au o cauză.

Deznodământul filmului nu ne spune direct care perspectivă e mai relevantă, totul depinde de interpretarea noastră, și totuși fiecare perspectivă are un fir logic, și acest fapt e un compliment regizorului Balabanov. El n-a făcut din Danila un personaj unidimensional, din contra, Danila e doar un tânăr, unul destul de rușinos pe alocuri, cu personalitate, cu dorințe mondene—ca atunci când vrea să cumpere un CD a trupei lui favorite și tot nu-l poate găsi; chiar într-o scenă din film, în mijlocul omorurilor, întrebându-l pe un regizor dacă are ultimul CD a lui Nautilus Pompilius și dacă poate să-i facă o copie. Așa momente erau într-adevăr geniale din cauza ironiei și umorului său uscat, specific Rușilor și unor națiuni post-sovietice.

Scena mea favorită e când el împreună cu doi gangsteri așteaptă într-un apartament pe un inamic care trebuie să vină în orice minut, dar Danila are o durere de cap de dimineața și tot întreabă pe toți dacă au o pastilă pentru cap. El tot n-o poate găsi, și plictisându-se să aștepte, urcă la un etaj mai sus și dă de o petrecere la cineva acasă, unde vede câteva zeci de oameni care se distrează, mănâncă, fumează, beau votcă, cântă alături de o chitară, joacă la biliard și par fericiți. Danila vede acea scenă, și pe un minut el e captivat, expresia feței se lărgește, un zâmbet îi apare, unul ca la un copil inocent, lipsit de griji... dar totul doar pe un moment.

Danila se întoarce la etajul de mai jos unde îi prinde pe gangsterii lui omorând bandiții inamici. Contrastul brusc între zâmbete și veselie de la acea petrecere și scena sângeroasă cu fața stoică a lui Danila e într-adevăr un moment chintesențial, și spune multe despre brutalitatea și inevitabilitatea societății de atunci.

Danila, parcă rejectând această realitate, îi ucide pe gangsterii ce erau de partea lui. Acest gest părea să fie un protest împotriva acestui sistem, acestei violențe...vrând să aibă în amintire doar momentele plăcute de la acea petrecere. Dar ironic, el se adâncea și mai mult în scheme banditești, continuând să ucidă. Personajul lui, e într-o anumită măsură, inevitabil. Acest film, totuși pare să sugereze un determinism al vieții, unde societatea și circumstanțele copleșesc eforturile pozitive ale naturii umane și nasc un nihilism ce nu are limite.

Uneori mediul înconjurător e prea dezorganizat și lipsit de orice speranță ca să nu afecteze și să nu scoată ce-i mai rău din natura omului. Nu-i cazul că omul nu e responsabil de propriile decizii, dar totuși unele decizii sunt deja în mare parte predeterminate și pre-condiționate.

Filmul ăsta are câteva motive găsite în literatura lui Dostoievski, ca lumea lipsită de lege, lipsa moralității și lipsa de iubire frățească.

“Ce e iadul? Susțin că iadul este suferința de a fi incapabil să iubești”

— Feodor Dostoievski

În numeroase scene, Danila duce o lipsă acută de conexiune umană. Și un lucru interesant e că această lipsă îi aduce mai multă suferință decât omorurile și crimele în care el participă.

Pe parcursul filmului, el are două femei cu care leagă relații romantice. Una din ele, Sveta, are deja un soț care deseori se îmbată și o bate. Cu ea Danila leagă o relație mai strânsă. La sfârșitul filmului încercând s-o apere pe Sveta de la soțul ei care a început s-o lovească, Danila îl împușcă în picior, la care Sveta reacționează cu un șoc și îl rejectează pe Danila. El, neștiind alte metode, fiind condiționat de acea brutalitate din împrejurul lui, credea că o ajută pe Sveta.

Altă femeie, poreclită „Căt”, era o tânără care umbla pe la petreceri și în principiu voia de la Danila doar bani pentru droguri. Deși ei n-aveau o relație strânsă, spre sfârșitul filmului Danila îi face o vizită, anunțând-o că pleacă în Moscova, și așteptându-se la o oarecare afecțiune. Ea însă îi răspunde cu o indiferență totală. Acel moment probabil era pragul final de care Danila trebuia să treacă ca să înțeleagă că lumea e indiferentă de el, parcă confirmându-i deja credințele și determinându-l să uite de încercările sincere de a se conecta cu cineva. Danila cel tânăr, pasionat de muzică, dornic de dragoste, e mort. Danila ucigașul, continuă să trăiască.

Dar avea el de ales cu adevărat? Cât de mult era totuși responsabil?

Ca să încerc să răspund la aceste întrebări, o să mă reântorc la filosofie.

Poate că cel mai înțelept mod de a naviga în dezbaterea dintre liberul arbitru și determinism a fost elaborat de filosofii antici Romani ai școlii Stoice. Acești Stoici au propus să ne vedem plutind întotdeauna între două stări: una liberă și una determinată—și au inventat o imagine puternică pentru a evoca condiția noastră de creaturi capabile să efectueze o mare schimbare—și totuși niciodată departe de a fi supuse unor circumstanțe externe puternice.

Suntem, au spus ei, ca niște câini care au fost legați de o căruță imprevizibilă (căruța reprezentând viața și factorii externi). Cureaua noastră este suficient de lungă pentru a ne oferi un anumit nivel de libertate, dar nu este suficient de lungă pentru a ne permite să ne rătăcim oriunde ne-am dori. Un câine speră în mod firesc să meargă oriunde dorește, au spus Stoicii. Dar dacă nu-i posibil, atunci este mai bine ca animalul să fie trotonit în spatele căruței, decât să fie târât și sugrumat de aceasta.

A reflecta că noi nu suntem niciodată fără curea în jurul gâtului poate contribui la reducerea violenței protestului nostru împotriva evenimentelor care se îndepărtează de intențiile noastre. Poate suna ca o rețetă a pasivității, dar, așa cum insistă Stoicii, uneori suntem justificați când acceptăm ceva ca necesar chiar atunci când nu este, la fel ca și când ne revoltăm atunci când ceva este necesar.

“Frate“ este o imagine realistă și sumbră a Rusiei post-comuniste, înainte de ascensiunea lui Putin la putere. Timpurile disperate scot de obicei cel mai rău din oameni, iar Rusia la începutul anilor 90’ nu e o excepție. Structura comunistă rigidă s-a prăbușit și nimic nu a înlocuit-o de ceva vreme. Vacuumul s-a umplut de gangsteri și hoți de tot felul. Acesta este momentul în care tânărul Danila vine la Sankt Petersburg pentru a-și găsi averea. El are un cod de moralitate răsucit și, cel puțin la început, îi ucide doar pe cei răi. Sângerările din viața oamenilor obișnuiți în acele vremuri grele sunt sfâșietoare și acest film este genial în această privință. Acesta nu este o romantizare precum „Pulp Fiction”, acesta este o felie de oroare din viața reală.

Deși la suprafață acest film pare să fie plin de violență lipsită de sens, căutarea lui Danila a identității (care oglindește pe cea a Rusiei) solicită o imagine onestă a vieții grele a perioadei de atunci.

În ciuda abundenței de violență și moarte, filmul nu a șocat cu adevărat spectatorii ruși de la sfârșitul anilor 90’. Desensibilizați de cantitatea enormă de moarte, crimă și violență la televizor din acea vreme (termenul „cernuha” de exemplu, un slang popular, creat în Rusia la sfârșitul anilor 1980, înseamnă literalmente „întuneric”, în raport cu artele și mass-media din acel timp), cineaștii au considerat că Brat era o adevărată reflectare a prezentului Rusiei.

Balabanov a creat o dramă de crimă intensă care încearcă să răspundă la „întrebarea eternă” a lui Dostoievski: ce face cineva într-o societate fără legi?

Danila, eroul, și-a pierdut inocența în timpul războiului din Cecenia. În acest fel, el reprezintă cu adevărat toată Rusia, prin faptul că și-a pierdut moștenirea și identitatea, iar acum trebuie să-și croiască drum în noua Rusie. La fel ca mulți alții la acea vreme, Danila apelează la crimă pentru a supraviețui și astfel trăiește consecințele.

În cuvintele cântecului de la sfârșitul filmului:

"Я, даже, знаю как болит

У зверя в груди...

Он ревёт, он хрипит -

Мне знаком этот крик..."

traducere:

Știu chiar cum doare

În pieptul fiarei ...

Urlă, șuieră -

Știu acest țipăt.

Poți viziona filmul în original aici:

Iar pentru cititorii din România, este versiunea cu subtitre în engleză aici: