La fel ca o mare parte a gândirii din secolul XX, filosofia lui Epicur era materialistă, în căutare de plăcere și nereligioasă. A fost prima filosofie de acest fel care a fost dezvoltată pe deplin din punct de vedere intelectual. Dintre filosofiile nou apărute în epoca elenistică, două s-au remarcat prin importanță și influență: epicureii și stoicii. Epicureismul a fost în mare parte creația unui singur gânditor, Epicur (341-270 î.e.n.), fiind în opoziție cu Stoicismul în Atena. Sensul modern al epicureului ca fiind un hedonist decăzut provine în principal dintr-o anecdotă calomnioasă pe care unul dintre stoici a povestit-o despre Epicur — că excesul de indulgență îl făcea să vomite de două ori pe zi (în mod ironic, mai târziu, acest obicei a putut fi atribuit întregii clase conducătoare din Roma imperială, care, cel puțin în teorie, promova principiile stoicismului). Diogenes Laertios face un portret mai blând, lăudându-l pe Epicur pentru prolixitatea sa (37 de cărți de filosofie naturală, din care nu s-a păstrat practic niciuna) și pentru abstinența sa. Ideea sa de fericire era libertatea față de toate dorințele și neliniștile, inclusiv față de ambiție și de posesiunile materiale. El învăța că zeii trăiau în intervalele vaste dintre un număr infinit de lumi și nu erau interesați de viața oamenilor.
Scepticii: Primii relativiști
În sensul cel mai larg al cuvântului „scepticism” exista de multă vreme o anumită tradiție a acestuia în filosofia greacă. Xenofan spunea că, deși putem învăța întotdeauna mai mult decât știm, nu putem fi niciodată siguri că am ajuns la vreun adevăr final. Socrate a spus că singurul lucru pe care îl știa era că nu știa nimic. Cu toate acestea, Socrate credea cel puțin că cunoașterea este posibilă și, în plus, era înclinat să dobândească mai multe cunoștințe, în timp ce Xenofan credea că ne putem diminua gradul de ignoranță dacă depunem efort. Ambii au avut o atitudine pozitivă față de investigație și de posibilitatea învățării.
Cinicii: Cei care au renunțat la normele sociale
Cinicii au respins toate convențiile sociale. Au fost prima din cele patru școli majore de filosofie greacă care au apărut după căderea Atenei. Nu era o școală organizată, ci un grup liber, destul de divers, fără o filosofie sistematică complet elaborată, precum cele ale lui Platon sau Aristotel. Numele lor provine de la Diogene Cinicul, sau Diogene din Sinop (400 - 325 î.Hr.). "Cinic" înseamnă "asemănător câinelui", iar Diogenes și-a dobândit porecla fie pentru că a respins toate convențiile sociale și a trăit în mod deliberat în condiții primitive (într-un butoi, conform unor povești), fie din cauza spiritului său mușcător, satiric.
Aristotel: Investigatorul științelor și Logicianul
Aristotel a fost fondatorul unei abordări a filosofiei care începe de la observație și experiență, înainte de gândirea abstractă. Așa cum Platon fusese un elev al lui Socrate, tot așa Aristotel era un elev al lui Platon. Și Aristotel însuși a devenit tutorul lui Alexandru cel Mare, astfel făcând parte dintr-o succesiune intelectuală prin câteva generații de figuri istorice extraordinare. Cu 45 de ani mai tânăr decât profesorul său Platon, Aristotel a luat din studiile sale la Academie câteva preocupări și principii fundamentale pe care le-a dezvoltat în continuare: în mod crucial, ideea că logica este instrumentul prin care filosofii ar putea forma un sens coerent al universului și o preocupare cu problemele existenței și cunoașterii.
Platon: Lumea Umană și Lumea Abstractă
Există o zicală binecunoscută conform căreia întreaga filosofie occidentală este o serie de note de subsol la Platon. Acest lucru se datorează faptului că scrierile sale au stabilit o agendă pe care filosofia în ansamblu — și nu numai filosofia morală — a urmat-o aproximativ de atunci, în secolele 5 și 4 î.e.n.
Platon a fost primul filosof occidental lucrările căruia s-au păstrat intacte până acum. Mai mult, avem un motiv să credem că posedăm întreaga sa operă (aproape 30 de dialoguri), chiar mai mult de două milenii mai târziu. La fel ca și profesorul său Socrate, sunt mulți oameni care îl consideră cel mai mare filosof al tuturor timpurilor.
Presocraticii: Apariția Gândirii Raționale
Socrate: O Viață Examinată
Socrate (circa 470 î. e.n – 399 î. e.n), considerat de majoritatea lumii tatăl filosofiei Occidentale, a fost de fapt fondatorul filosofiei morale. El a stabilit, de asemenea, metoda de a încerca să ajungi la adevăr prin interogare persistentă (metoda socratică). Era o figură enigmatică, nu a scris nimic din învățăturile sale și este cunoscut mai ales prin relatările scriitorilor clasici, în special studenții săi Platon și Xenofon.