1. Vizualizează-ți viața fără lucrurile care îți sunt dragi
Scriitorul William Irvine argumentează că cea mai prețioasă tehnică din arsenalul psihologic al Stoicilor e o tactică pe care el o numește „vizualizarea negativă”. Ca într-adevăr să apreciezi ce îți este drag — ambele lucruri, materiale și sufletești — imaginează-ți viața fără ele.
În episodul 4 al podcastului eu am vorbit extensiv despre natura psihologică a fericirii, și concluzia generală era următoarea:
Paradoxal, vrând mai multe tu inevitabil vei deveni și mai nemulțumit.
Dacă vrei să te simți împlinit, practică aprecierea pentru oamenii din viața ta și pentru lucrurile materiale pe care le posezi în prezent. Asta va pune lucrurile în perspectivă și te va stabiliza emoțional.
Noi trăim într-o perioadă istorică incredibilă cu un acces la necesitățile de bază, medicină și tehnologii performante, toate împreună sporind durata și calitatea medie a vieții comparativ cu doar un secol în urmă. Însă e imperativ să nu punem nici prea multă necesitate în lucrurile care la avem acum, deoarece ele tot nu sunt veșnice. Să fii stoic înseamnă să găsești fericire în ceea ce ai acum — dacă pui accentul pe un lucru extern și el nu mai este al tău, stoicul nu trebuie să fie prea întristat ci mai degrabă mulțumit că a deținut acel lucru în primul rând. Asta s-ar aplica și la relațiile cu oameni.
Desigur, nu poți compara durerea de a pierde un lucru cu cea de a pierde un om din viața ta, însă în loc să fii mâhnit, mai sănătos ar fi să fii recunoscător că acea relație a durat și ai învățat ceva din ea, ori că acel om ți-a împărtășit o parte din viața lui înainte ca să moară (sau înainte de a vă despărți).
La Stoici totul e dirijat de un „logos” — o putere cosmică care dictează totul din împrejur. Noi n-avem control asupra logos-ului, de aceea trebuie să ne mulțumim cu ce avem, în același timp având o atitudine proactivă în viață, adică să nu ne facem victime. Pentru unii logos-ul întruchipează un Dumnezeu, pentru alții asta sunt legile fizice ale naturii, ori energia, ori haosul universului. Totul e împrumutat de la acest univers. Masa din univers apare și dispare, însă bunătatea rămâne, și asta ar fi o cheie a împlinirii sufletești.
2. Memento mori (meditează asupra morții)
“Hai să ne pregătim mințile ca și cum am fi spre sfârșit de viață. Hai să nu amânăm nimic. Hai să balansăm cartea vieții în fiecare zi… Cel ce aplică atingeri finale în fiecare zi niciodată nu duce lipsa de timp”
Stoicii antici deseori menționau fraza memento mori. Deși acest motto are o legătură cu primul sfat, memento mori se referă la meditația asupra morții propriei persoane, ci nu a celor dragi. În timp ce vizualizarea negativă constă în a-ți imagina viața fără lucrurile dragi, memento mori îți amintește că tu de fapt nu ești nemuritor. Moartea ne ia pe toți, chiar și pe tine, drag cititor.
Unii din voi mi-ați reproșa “Andrei, ăstea-s lucruri evidente, care-i sensul să meditezi asupra lucrurilor inevitabile ca moartea?”, însă eu aș argumenta că noi trăim acum într-o societate ce are o atitudine potrivnică față de moarte. La general vorbind, noi suntem teribil de înfricoșați de ea. Însă Stoicii ar argumenta că dacă îți trăiești viața cu sens și cu intenție, tu n-ar trebui să fii atât de înfricoșat de ceva natural ce li s-a întâmplat tuturor oamenilor și ființelor vii de la începutul timpului.
Să meditezi asupra morții nu-i același lucru ca să te întrebi “Dacă azi e ultima zi din viața ta, cum ai fi petrecut-o?”—în asemenea scenariu majoritatea ar răspunde că ei ar cheltui mulți bani pentru distracții și călătorii, s-ar răsfăța pe deplin, și ar risca într-un mod necaracteristic pentru ei. Însă asemenea lucruri nu sunt ceea ce ai făcea zilnic. Ar fi naiv și periculos să-ți trăiești așa viața.
Meditarea asupra morții constă mai mult în întrebarea “Dacă nu te-ai fi trezit dimineața, ai fi satisfăcut de cum ți-ai petrecut ultima zi?”
Realistic vorbind, asta ar însemna să te întrebi zilnic “Ai fost angajat pe deplin la lucru? Ți-ai exprimat dragostea față de familie și cei dragi? Ai făcut ceva ce ar adăuga în folosul societății? Ai făcut decizii etice?”
Când eu îmi pun aceste întrebări, eu nu mă simt depresiv, și nici nu-mi provoc anxietate. Eu conștientizez că șansele că mâine voi muri sunt foarte mici, și eu pur și simplu îmi reamintesc că asta e o posibilitate reală. Iar posibilitatea asta nu-i demoralizantă, ci mai degrabă încurajatoare. Ea mă face să nu-mi pierd timpul și nervii pe chestii triviale.
În timpul zilei, ori la sfârșitul ei, dedică-ți un timp să reflecți asupra activităților și deciziilor tale, rele și bune. Dacă ar fi ultima zi, ai fi satisfăcut de rezultatul ei? Ce ai făcea diferit? Ți-ai schimba felul în care ai interacționat cu alții? Cum ai putea folosi această informație ca să faci decizii mai bune pe viitor? Acționează.
Stoicii te-ar întreba „Care-i sensul din filosofie dacă n-are nici un impact în viața de zi cu zi?”
De fapt mi s-a recomandat și o carte pe tema asta care încă rămâne s-o citesc, un memoir al unui om bolnav de cancer care l-a scris înainte de moarte, având o soție și un copil mic. Se numește When Breath Becomes Air (Când răsuflarea devine aer) de Paul Kalanithi. Fiind la apusul anilor săi 30, el ne oferă o perspectivă deosebită despre cum să mori bine și să te împaci cu acest fapt, „Gândul la moarte e neliniștitor, și totuși nu poți trăi altfel.” Chiar și în ultimele zile înainte de a muri, el rămăsese pozitiv: „Chiar dacă sunt pe cale de moarte, de fapt până voi muri eu încă trăiesc.” Și dacă cuvintele unui om ce moare nu te inspiră să-ți trăiești viața pe deplin, atunci nimic nu te va mai inspira.
3. Setează-ți scopuri personale și detașează-te de rezultat
Una din ideile centrale ale Stoicismului e să nu lași circumstanțele ce sunt în afara controlului tău să-ți deranjeze echilibrul. Aceste circumstanțe externe includ chestii care de obicei le socotim ca fiind în afara influenței noastre, ca vremea, traficul, și într-o oarecare măsură sănătatea noastră. Însă ele includ și chestiile care noi deseori greșit le considerăm că le putem controla pe deplin, ca rezultatele la competiții ori succesul business-ului pe care l-am fi intreprins.
Să luăm exemplul unui tenisist. Tu ca un atlet profesionist ți-ai seta ca scop să câștigi meciul. Un scop absolut normal, nu? Însă dacă analizezi situația, tu nu controlezi mulți factori care determină rezultatul meciului. Vremea poate fi rea și vântul poate să-ți bată în direcția ta. Echipamentul tău poate avea un defect care te sustrage, oponentul tău e mai bine pregătit, ori îți traumezi glezna în timpul meciului. Dacă scopul tău e să câștigi, și acești factori te împiedică s-o faci, tu ai fi destul de supărat.
Să recunoști că mulți factori din viață nu stau sub controlul tău nu înseamnă să-ți pierzi simțul agenției, și în loc asta înseamnă să-ți concentrezi efortul asupra lucrului la care ai controlul complet – acțiunile tale.
În loc să-ți pui ca scop să câștigi un meci, mai bine asigură-te că te pregătești la maxim, practici regulat și îți folosești abilitățile pe deplin. Iar dacă ai făcut toate aceste lucruri și ai pierdut, atunci care-i sensul să-ți ieși din minți dacă ai făcut totul ce ai putut? Și asta se referă la totul în viață. Dacă vrei să-ți găsești un partener bun, ai grijă de tine, educă-te, exersează, fii frugal cu finanțele și atunci vei spori șansele să întâlnești o persoană calitativă. Dacă vrei să devii mai sociabil, citește, analizează-te, ia inițiativa în situații sociale, comunică în lumea fizică, participă în viață și dă întrebări interesante oamenilor, studiază psihologia etc. Astfel relațiile tale și încrederea ta în sine va spori considerabil.
Când îți setezi un scop, atașează-l la ceea ce poți controla — efortul și atitudinea ta — și detașează-l de rezultat.
4. Invită disconfortul
“Natura a amestecat plăcerea cu lucrurile necesare—nu pentru ca noi să căutăm plăcere, ci pentru ca adiția de plăcere să facă lucrurile necesare pentru existență atractive pentru ochii noștri. Odată ce plăcerea e utilizată doar pentru satisfacție, atunci ea devine un lux. Atunci hai să rezistăm tentațiile care se cer în viața noastră, pentru că e mai ușor să le reziști decât să le arunci din viața ta odată ce deja le-ai permis să intre.”
O practică omniprezentă în Stoicism constă în a invita o doză de disconfort în viață. Stoicii aveau perioade în care intenționat refuzau plăcerile ca mâncarea gustoasă, alcoolul și sexul. Ei porneau în călătorii în vreme proastă cu haine foarte simple. Ei se fereau de bogății și chiar lăudau abilitatea de a-ți trăi viața minimalistic. Ei chiar intenționat deveneau obiecte de ridiculizare pentru a-și întări caracterul.
Aceste practici erau diametral opuse viziunii și filosofiei lui Epicur, care încuraja viața hedonistă și considera că sensul vieții e în plăcere – o viziune similară cu cea modernă. Stoicii însă știau că prin invitarea greutăților ei de fapt erau mult mai satisfăcuți și împliniți decât Epicureanii.
Să fii Epicurean în principiu înseamnă să cauți lucruri care te face să te simți cel mai bine—un mod de viață bazat pe goana constantă după plăcere. Tu trăiești pentru dozele de dopamină. Însă aceste senzații de plăcere amorțesc cu timpul și te împing să cauți doze și mai mari ca să-ți satisfaci standardele noi. Acest fenomen are de fapt și un termen aparte în psihologie, care era descris de psihologii Thomas Gilovich și Lee Ross (despre care am discutat în episodul 4), el se numește traseul hedonic—goana asta infinită după plăcere unde satisfacerea devine din ce în ce mai evazivă.
Ei bine, poate în cazul Stoicilor antici exemplele sunt prea extreme pentru mulți din noi. Însă e decizia fiecăruia cât de mult disconfort să invite în viața lor. Un lucru e cert, confortul excesiv nu ne creează un caracter și un corp care va face față greutăților vieții. Deci e imperativ să fim OK cu o doză de disconfort, și de fapt trebuie să fim mai proactivi și să evităm traseul hedonic, adică să ne gândim și la potențialul nostru din viitor, nu doar la plăcerile momentane. Să exersăm, și fizic și mintal, să ne punem niște obstacole pe care să le depășim.
Dacă societatea nu încurajează asta, atunci cu atât mai mult responsabilitatea e a noastră personală. Tu trebuie să ai o atitudine față de tine de parcă ai avea grijă de un om drag. Ar fi mai corect să-l confortezi mereu cu minciuni și empatie necondiționată? Ori ar fi mai bine pentru el pe termen lung să-l îndemni să fie mai disciplinat și să nu eviți discuții mai arzătoare dar necesare pentru dezvoltarea lui?
De exemplu, în timpurile noastre există o corelație clară între sporirea confortului fizic și o problemă de sănătate în mare parte evitabilă — obezitatea. Din 1975 până în prezent numărul oamenilor foarte grași s-a triplat. Conform recensământului Organizației Mondiale de Sănătate din 2016, 39% din adulți (2 miliarde) aveau greutate excesivă, 13% erau foarte grași. Peste 340 milioane de copii și adolescenți au greutate excesivă sau sunt foarte grași. Majoritatea populației din lume trăiește în țări în care obezitatea ucide mai mulți oameni decât malnutriția.
Desigur, există și factori ca calitatea nutriției și stilul vieții care devine din ce în ce mai sedentar. Însă acestea sunt obstacole, ci nu scuze pentru a lăsa totul în mâinile factorilor externi.
Invitarea disconfortului și reducerea plăcerilor ne întărește pentru nevoile vieții, ne face mai capabili să le înfruntăm, și ne face să apreciem plăcerile de care avem parte și mai mult, fără a deveni dependenți de ele.
5. Practică valorile tale în loc să vorbești despre ele
“Nu-ți explica filosofia. Întruchipeaz-o.”
Filosofia Stoică necesită o doză mare de responsabilitate personală. Și nu că e cazul să fii extrem de dur cu tine, ci mai degrabă trebuie să fii mereu conștient că fiecare decizie pe care o faci conține o dimensiune morală. Deși la prima vedere Stoicismul ține de deciziile unui individ, practicarea acestui set de valori inevitabil influențează lumea din împrejur într-un sens pozitiv.
Să-ți trăiești viața ca un Stoic înseamnă să te întrebi regulat, chiar și când ești copleșit de emoții “Cum e mai corect să procedez acum?”, iar răspunsul la această întrebare trebuie să fie întruchipat în valorile tale care au ca scop mărirea binelui din împrejur.
Cel mai important, eu cred, e că Stoicismul promovează responsabilitatea personală — o trăsătură de caracter din ce în ce mai rar întâlnită astăzi.
Sună simplu, însă la sigur că e foarte dificil de practicat. Lumea în care trăim nu e alb-neagră, și deciziile sunt deseori complexe. Însă având un ideal și un cod moral ca Stoicismul, noi reducem numărul deciziilor stupide și distructive din viața noastră.
Textul acestui articol a fost extras din episodul 5 (click ca să-l accesați)
